Pastilele de slăbit ar putea ajunge pe piața din România la câteva luni după o eventuală aprobare la nivel european, însă compensarea lor ar urma să parcurgă „un drum lung”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Oficialul spune că susține compensarea acestor medicamente, dar strict pentru pacienți cu diagnostic clar, nu pentru utilizare „ca un moft”.
„În România vor fi disponibile, dar mecanismul este următoru: s-au aprobat acum în Statele Unite, de către FDA, probabil că în două-trei luni se vor aproba de către Agenția Europeană a Medicamentului. După ce se aprobă de Agenția Europeană, statele membre vin cu mecanismul de aprobare la nivel național. Deci ele, în câteva luni, probabil vor fi aprobate și în România, după aprobarea din Uniunea Europeană”, a spus ministrul, pentru Adevărul.ro.
„Mai e ceva timp până când vor fi disponibile”
Alexandru Rogobete a subliniat că există încă multe necunoscute: „Nu vreau să fiu interpretat greșit. Poate Agenția Europeană nu le va aproba, nu avem de unde să știm. Au mai fost cazuri. Oricum, mai e ceva timp până când vor fi disponibile. Evident, mai repede de iunie nu cred că vor fi disponibile pe piață”.
Chiar și în scenariul în care medicamentele vor primi undă verde la nivel european și național, intrarea lor pe lista de compensate nu va fi rapidă. „De la aprobarea de a putea fi puse pe piață și până la trecerea la compensare este o distanță lungă”, a explicat ministrul.
El a precizat însă că susține compensarea, cu condiții stricte. „Am spus că sunt pentru compensarea lor, dar nu pentru utilizarea lor ca un moft. Există diagnostice de obezitate morbidă, de exemplu, sau diabet, unde își au utilitatea. Eu voi susține un program național pentru obezitate, utilizând produse farmaceutice compensate, dar care se pot administra doar celor care au un diagnostic clar, cert, nu în afara acestor diagnostice”.
Rogobete, despre medicamentele de slăbit vândute pe TikTok: „Situația este gravă”
Ministrul a atras atenția și asupra riscurilor din „zona gri” a pieței online, unde circulă numeroase produse neautorizate promovate agresiv. Situația este „gravă”, spune Alexandru Rogobete. „Este o provocare tot mai mare pentru Ministerul Sănătății. Noi, prin Inspecția Sanitară de Stat, monitorizăm aceste produse, le verificăm, le certificăm, le reautorizăm. Apar tot mai multe pe piața neagră. Evident, 100% din ele sunt pe piața neagră. Controlul este greoi, dar de câte ori le-am identificat, am apelat împreună cu instituțiile abilitate ca să le ținem sub control și să încercăm să reducem acest fenomen”.
Apelul public al ministrului este clar. „Sfatul meu către cetățeni este să nu consume produse farmaceutice, indiferent de forma lor de prezentare, că sunt tincturi, uleiuri sau pastile, decât dacă sunt recomandate de medic. Oamenii trebuie să respecte prescripțiile medicale și să cumpere medicamentele doar din locuri autorizate, farmacii sau site-uri acreditate”.
În final, ministrul a legat fenomenul de o problemă mai largă. „Dezinformarea, în general, este o provocare pentru toți și pentru sistemul de sănătate. Vedem asta constant și efectele nu sunt deloc de neglijat”.

Sursa foto: Facebook Facebook Alexandru Rogobete





