Bucătăria românească începe să fie privită tot mai atent pe harta culinară europeană, în special datorită ingredientelor și gusturilor care au o identitate clară și o poveste ușor de recunoscut. Pentru Chef Cristina Mălai, acest tip de bucătărie nu a fost niciodată o tendință, ci un punct de plecare firesc. Crescută cu mâncarea gătită acasă și cu gusturile copilăriei, a căutat mereu soluții prin care să le aducă în prezent fără să le schimbe esența, ci să le așeze într-un context modern, echilibrat.
Cunoscută publicului larg după participarea la o emisiune de gătit care i-a adus vizibilitate națională, Cristina Mălai vorbește astăzi despre drumul ei profesional cu multă claritate. Nu îl vede ca pe o succesiune de momente spectaculoase, ci ca pe o construcție coerentă, în care fiecare etapă a venit la momentul potrivit și a contribuit la ceea ce este astăzi.
„A fost mai degrabă o perioadă de evoluție decât una de transformare. Pentru mine, totul a făcut parte dintr-un plan. Am avut mai multe etape și fiecare a venit exact când trebuia. La Chefi la cuțite mi-am dat seama că pot sta bine în fața camerei, că îmi place și că pot să-mi controlez emoțiile. A fost un exercițiu extrem de important pentru mine. După asta, a venit zona de online, pentru că mi-am dat seama că îmi place foarte mult să explic, să structurez rețetele, să le gândesc logic și să le dau mai departe. Iar bucătăria, gătitul propriu-zis, a fost mereu acolo. Restaurantul a fost momentul în care am simțit că pot duce mai departe tot ce am acumulat, inclusiv într-un business.” a spus ea pentru G4Food.
Gătitul ca artă, nu doar ca job
Pentru Cristina Mălai, gătitul nu este doar un act tehnic, ci o formă de concentrare totală, aproape terapeutică. Este prezentă în bucătărie nu din obligație, ci dintr-o nevoie personală de a rămâne conectată la proces.
„Gătitul m-a ținut mereu focusată. Este singurul lucru care mă scoate complet din tot ce e în jur. Când e aglomerat, fiecare secundă contează. Trebuie să fii atent la materie primă, să vezi ce se întâmplă cu ea, cum reacționează, ce îi trebuie. Execuția trebuie să fie rapidă, corectă, timpii de gătire să fie perfecți. Asta te ține conectat. Iar când gătesc pentru pregătiri, înainte să intre clienții, îmi place liniștea: bucătăria goală, sunetul flăcării, al cuptorului, al hotei. Mă deconectează complet de tot ce am lăsat la ușă”.
Momentul în care a înțeles definitiv că bucătăria nu este doar o pasiune, ci drumul ei, a venit într-un context aparent banal, dar decisiv.
„A fost o zi de toamnă, aveam food truck-ul și lucram în paralel și în publicitate. Nu știu ce s-a întâmplat în ziua aia, cum au ieșit lucrurile, dar atunci am realizat clar că asta trebuie să fac. Fără bucătărie nu pot. Mi-am dorit asta de mică, dar am avut și perioadele acelea normale, în care oscilezi, cauți, încerci și altceva. În ziua aia am simțit că nu mai există dubiu.”
Experiența televiziunii i-a adus expunere, dar mai ales un tip de încredere care avea să-i influențeze stilul ulterior: „Nu a fost vorba de validare, ci de faptul că am învățat să nu-mi mai ignor primul instinct. Să nu mai caut confirmări din exterior, ci să fac ce știu eu că fac bine. Asta s-a simțit inclusiv în modul în care explic preparatele, în felul în care îmi asum gusturile.”
Tradiția culinară vine din bucătăria familiei
Relația cu tradiția culinară vine direct din copilărie și din bucătăria familiei.
„Am gătit foarte mult cu mama mea. Chiar și mâncarea tradițională era trecută prin filtrul ei, prin gustul ei. Asta am învățat și eu: să nu reproduc niciodată ceva sută la sută, ci să înțeleg baza și să văd unde mă duce mâna mea. Când mă gândesc la copilărie, sarmalele sunt primele care îmi vin în cap. Sau lucruri extrem de simple, cum e ceafa de porc la cuptor, cu sare, piper, foi de dafin și vin. Din astfel de gusturi am construit tot ce fac azi”.
Pentru Chef Cristina Mălai, ingredientele sunt alese mai degrabă instinctiv decât teoretic, iar intervenția asupra lor trebuie să fie minimă.
„Văd o bucată de carne și îmi dau seama ce se va întâmpla cu ea. Dacă este bună, ce metodă de gătire îi trebuie. Dacă nu este perfectă, mă gândesc cum pot lucra cu ea fără să o forțez. Nu îmi place să repar ceva ce nu e stricat. Tradiția nu trebuie reinventată, ci înțeleasă. Dacă vrei să o duci mai sus, o faci cu pași mici, nu cu artificii”.
„Oamenii își doresc ceva nou, dar prima reacție e mereu de reținere: ‘nu e exact ca ce știam’. După aceea vine ‘dar îmi place’. Gustul copilăriei e reperul tuturor, iar dacă reușești să-l atingi, chiar și într-o formă reinterpretată, ai câștigat”. a încheiat ea.
