foto: freepik.com
Când frigul începe să-și facă simțită prezența, italienii recurg încă la supele cu istorii vechi în spate, care rezistă tuturor influențelor firești în lumea de azi în care informațiile circulă, aproape la propriu, cu viteza lumini. Rețetele diferă în general în funcție de resursele locului și ale momentului, dar toate au un fir comun: ritmul lent și ingrediente aparent modeste.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Nord, centru sau sud sunt unite de aceleași gesturi devenite aproape ritual: baza aromatică de ceapă și zarzavaturi gătită la foc mic, oale care fierb extrem de lent pentru a extrage toate aromele posibile din alimente. Și, ca un corolar, aromele care împânzesc bucătăria și adună oamenii la un loc. Mai jos, câteva supe tradiționale care pot servi ca inspirație, reunite de ziarul La Repubblica.
Supele din sudul Italiei
În Basilicata, supa numită scurdijata („cea uitată”) reunește resturi de năut, fasole și pâine veche, îmbogățite cu zarzavaturi verzi și un strop de ulei. O bucătărie în care nimic nu se risipește.
În Irpinia, în apropiere de Napoli, întâlnim clasica ciambotta, inclusiv în versiune de iarnă. O mâncare la gura sobei, care fierbe ore întregi în oala de teracotă din vatră: cartofi, fasole, scarola, poate și câteva bucățele de cârnați – o supă care încălzește la fel ca sobe pe care fierbe.
Supele din centrul Italiei
În regiunea Marche, supa numită taccia este o suprapunere de tradiții: făină de porumb fiartă în apa de la fasole, cu șorici și slănină – o mâncare rustică, între mămăligă și supă.
În Abruzzo, pastele patacucci sunt bucăți neregulate din aluat de paste, fierte direct cu fasole și conservă de roșii. Imperfecte dar cu caracter, așa cum e și însăși viața.
Toscana, regina supelor cu pâine, propune, printre altele, supa scarpazza: pâine uscată, varză neagră, fasole și roșii, zdrobite în timpul fierberii până devin o cremă consistentă. Ca orice supă toscană, este mai bună a doua zi.
Supele din nord
În Liguria, supa mesciua („amestec”) combină năut, fasole și boabe de spelta fierte separat, unite doar cu ulei și piper. Este o lecție de simplitate și echilibru, o supă în care nu există un protagonist, ca o echipă de fotbal câștigătoare prin unitatea membrilor ei.
În Veneto, aproape uitata minestrina del pescatore folosește apa în care a fiert peștele, completată cu cartofi, orz sau orez și fasole. O supă care combină alimentele terestre cu cele provenite din mare.
În Piemonte, celebra panissa înlocuiește pastele cu orezul: orez cu fasole, vin roșu și salam d’la duja, gătite într-o supă densă de legume.
În Lombardia, tradiționala busecca (supă de burtă cu fasole) se mănâncă la Crăciun și la ocazii speciale. Este densă, albă, robustă și conține în ea nostalgia unor epoci de mult apuse dar pe care memoria gastronomică le readuce la viață.
