Zilele Horticulturii Clujene: Vizitatorii vor putea afla soluții inovative pentru îngrijirea plantelor / Atelier de stilizare a bonsailor, demonstraţii de altoire și prezentări de mașini și tehnologii

zilele horticulturii clujene, plante, usamv, cluj-napoca Sursa foto: USAMV

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, în perioada 17-19 mai, ediţia a III-a a „Zilelor Horticulturii Clujene”, în cadrul căreia doritorii pot afla cele mai adecvate soluţii inovative pentru protecţia şi îngrijirea plantelor de apartament, soluţii pentru amenajarea grădinilor şi teraselor, transmite Agerpres.

„Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca se bucură să anunţe organizarea în campus, pe platoul din faţa Aulei Magna” Mihai Şerban”, în 17-19 mai 2024 (orele 10,00 – 19,00), prin Facultatea de Horticultură şi Afaceri în Dezvoltare Rurală, a celei de-a III-a ediţii a” Zilelor Horticulturii Clujene”, cu specialişti din universitate şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante companii din domeniu care vor susţine workshopuri atractive, ateliere, expoziţii şi demonstraţii. Vizitatorii vor afla despre cele mai adecvate soluţii inovative pentru protecţia şi îngrijirea plantelor de apartament, soluţii pentru amenajarea grădinilor/ teraselor, precum şi activităţi de orientare turistică sau soluţii în iniţierea unor afaceri de succes în dezvoltare rurală. Evenimentul mai include expoziţii cu vânzare de flori, legume, plante ornamentele şi aromatice, răsaduri, sisteme de irigaţii, unelte, utilaje şi alte accesorii pentru horticultură”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de USAMV.

De asemenea, vor avea loc demonstraţii de altoire a pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie, demonstraţii cu maşini destinate întreţinerii spaţiilor verzi, tehnologii de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor pomicole şi viticole, atelier de stilizare a bonsailor, soluţii de îngrijire a plantelor de apartament, workshop privind explorarea potenţialului micropropagării în horticultură, inovaţii pentru horticultura modernă, antreprenoriatul în horticultură, degustări de fructe, tehnica şerveţelului şi multe alte surprize pentru vizitatori.

„Evenimentul a crescut de la o ediţie la alta, astfel încât anul acesta avem peste 50 de participanţi, pasionaţi de horticultură, majoritatea fiind absolvenţii noştri, care au reuşit să devină antreprenori în acest domeniu şi sunt exemple de bune practici pentru studenţi şi, de ce nu?, pentru pasionaţi de horticultură”, a precizat organizatorul evenimentului, prof. dr. Mirela Cordea.

Pe parcursul celor trei zile se vor putea degusta şi cumpăra vinurile de la Staţiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior iar serele universităţii vor avea standuri cu fructe şi legume proaspete, flori de sezon sau de interior, precum şi plante aromatice.

În programul celor trei zile dedicate horticulturii clujene se remarcă alte două evenimente importante: Ceremonia de acordare a titlului Profesor Emeritus academicianului prof. dr. Doru Pamfil, rector al USAMV Cluj-Napoca în perioada 2008-2016 (17 mai, ora 12,00, Aula Magna „Mihai Şerban”) şi „Ziua Fascinaţiei Plantelor”, în calendarul internaţional EPSO (18 mai, ora 10,00, Biblioteca USAMV Cluj-Napoca).

USAMV Cluj-Napoca este coordonatorul pentru România al Organizaţiei Europene pentru Ştiinţa Plantelor (EPSO).

„Ziua Fascinaţia Plantelor” este sărbătorită în întreaga lume, fiind susţinută de o serie de evenimente în peste 60 de ţări. În România vor avea loc evenimente dedicate la USAMV Cluj-Napoca, la Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, precum şi la Institutul de Cercetări Biologice din Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou, în data de 26 mai 2024. Programul detaliat al acestora poate fi consultat pe pagina dedicată României“, se mai arată în comunicatul USAMV.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *