Glifosatul și disputele în justiție. Curtea Europeană de Justiție spune că prelungirea utilizării acestui ierbicid până în 2033 printr-un regulament de către Comisia Europeană a fost o „eroare de drept”

decizie-justitia-europeana-glifosat-prelungire-utilizare-regulament-comisia-europeana FOTO: Dreamstime/ David Moreno Hernandez

Justiţia europeană a dat dreptate miercuri demersului iniţiat de trei organizaţii de mediu, apreciind că Executivul european a comis o „eroare de drept” prin prelungirea autorizaţiei pentru utilizarea glifosatului, un erbicid intens contestat de aceste asociaţii, informează AFP, transmite G4Media.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Glifosatul, substanţă activă în mai multe erbicide foarte comune, a fost clasificat în 2015 drept „probabil cancerigen” de către un centru de cercetare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), concluzie confirmată în 2021 de INSERM (Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală), organism francez de cercetare ştiinţifică.

Conform Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Comisia Europeană ar fi trebuit să răspundă solicitărilor ONG-urilor de a re-examina un „regulament de punere în aplicare” european din 2022 care prelungea cu un an autorizaţia pentru glifosat. Acest erbicid a fost ulterior autorizat de Bruxelles până în 2033.

Decizia CJUE de miercuri se referă, de asemenea, la boscalid, un fungicid foarte utilizat în agricultură, ale cărui efecte potenţiale asupra omului îngrijorează anumiţi oameni de ştiinţă, transmite Agerpres.

„Prelungirea temporară a aprobării substanţelor active nu poate fi aplicată în mod automat sau sistematic”, subliniază CJUE.

Cele trei asociaţii care au sesizat justiţia europeană pe această temă sunt colectivul Pesticide Action Network (PAN) Europe, organizaţia franceză Pollinis şi cea germană Aurelia Stiftung.

Aceste hotărâri pot face obiectul unui recurs în termen de două luni.

ONG-uri, printre care PAN Europe, au sesizat, de asemenea, în mod mult mai larg justiţia europeană pentru a contesta autorizarea glifosatului până în 2033. Ele acuză Comisia Europeană că „şi-a încălcat datoria de a proteja sănătatea publică”.

Procedura ar putea fi mai lungă în privinţa acestui aspect.

În urma unui vot al statelor membre care nu a permis obţinerea unei majorităţi, Comisia Europeană a luat iniţiativa în noiembrie 2023 de a reînnoi autorizaţia pentru glifosat pentru zece ani. Comisia s-a bazat pe un raport al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) care estima că nivelul de risc nu justifică interzicerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *