ANSVSA: Vânzarea online a prăjiturilor, cozonacilor de către persoane neînregistrate este ilegală / „Niciun consumator nu ar trebui să cumpere alimente de la persoane fizice care își promovează produsele pe platforme precum Facebook, Instagram sau TikTok”

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare de către persoane neînregistrate este o activitate ilegală, atrag atenția inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), citați de Mediafax.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Inspectorii susțin că tot mai multe produse alimentare sunt promovate în mediul online, însă o parte dintre cei care le comercializează nu sunt înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nu dispun de spații verificate oficial și nu respectă normele minime de igienă impuse de legislația din România.

„Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare de către persoane neînregistrate este o activitate ilegală. Niciun consumator nu ar trebui să cumpere alimente de la persoane fizice care își promovează produsele pe platforme precum Facebook, Instagram sau TikTok, fără să dețină o formă legală de înregistrare, un laborator sau o bucătărie verificată sanitar-veterinar și fără respectarea condițiilor minime de igienă”, a declarat Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Produsele realizate în spații necontrolate și în condiții precare de igienă, pot fi contaminate cu bacterii precum Salmonella, Listeria sau alte microorganisme periculoase, care pot provoca toxiinfecții alimentare grave, avertizează specialiștii.

Aceștia le recomandă oamenilor să cumpere produse alimentare doar din unități înregistrate, să verifice eticheta, data durabilității minimale/data limită de consum, datele de contact ale producătorului și condițiile de depozitare, să evite achizițiile de la persoane fizice neînregistrate, care prepară produsele în spații improvizate și să sesizeze autoritățile atunci când identificați astfel de practici ilegale.

Recomandări privind achiziția alimentelor din comerțul online

Pentru cumpărăturile efectuate online, ANSVSA recomandă consumatorilor să fie atenți la:

-Înainte de a plasa comanda:
Datele de identificare ale comerciantului (nume, adresă, telefon, email).
Denumirea produsului, lista ingredientelor și cantitatea netă.
Condițiile de transport, mai ales pentru produse perisabile, refrigerate sau congelate.
Existența informațiilor despre alergeni și declarația nutrițională (unde este cazul).
Termenii și condițiile de livrare, retur și reclamații.

La recepționarea coletului:
Integritatea pachetului (fără scurgeri, rupturi, deteriorări).
Concordanța între produsele comandate și cele livrate.
Starea termică a produselor perisabile.
Integritatea ambalajelor și lizibilitatea etichetelor.
Data durabilității minimale / data limită de consum.
Bonul fiscal, util în cazul unei reclamații.

În ceea ce privește comerțul cu carne de porc și produse din carne de porc, inspectorii ANSVSA susțin că acesta trebuie să respecte normele prevăzute de legislația națională și europeană privind controlul Trichinella în carnea de porc, precum și reglementările sanitar-veterinare privind pesta porcină africană (PPA).

„Prin urmare, este interzis comerțul – inclusiv comerțul online – cu carne de porc și produse din carne de porc provenite din sacrificarea porcinelor crescute în exploatații cu status neconform în relație cu pesta porcină africană, așa cum sunt definite în Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România, aprobate prin Ordinul ANSVSA nr. 130/2023. Comerțul cu produse din carne de porc obținute de la porcine crescute în exploatații cu status neconform este permis doar dacă aceste produse au fost supuse unui tratament de atenuare a riscului privind PPA, conform legislației europene care reglementează această boală. Este permis comerțul, inclusiv cel on-line, cu carne de porc și produse din carne de porc rezultate din sacrificarea în abatoare a porcinelor crescute în exploatații cu status conform după cum sunt definite în actul normativ sus-menționat, dar numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, cu respectarea condițiilor de igienă privind comercializarea și transportul, inclusiv asigurarea lanțului frigorific”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Atenționare privind comerțul online cu animale vii și păsări

Achiziția de animale vii sau păsări prin anunțuri online de la persoane neautorizate este nerecomandată. În lipsa unui control sanitar-veterinar adecvat, astfel de tranzacții pot contribui la răspândirea unor boli cu impact major – precum PPA, gripa aviară sau alte boli transmisibile –, punând în pericol fermele, gospodăriile și siguranța alimentară la nivel național.

ANSVSA recomandă achiziționarea animalelor exclusiv din unități și exploatații autorizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *