Piața legumelor și fructelor din România reprezintă 8,1% din bugetul consumatorilor și este susținută de parteneriate între retaileri și producători locali / Roșiile, merele și bananele rămân lideri la vânzări, iar produsele bio devin noul vector de diferențiere pe piață în 2025

Piața legumelor și fructelor reprezintă doar 8,1 din bugetul consumatorilor FOTO: Dreamstime/ Rochu2008

Conform datelor furnizate de NielsenIQ, piața legumelor și fructelor rămâne una dintre cele mai puternice categorii FMCG (produse cu mișcare rapidă) din România. Ponderea în bugetul consumatorilor români a fost de 8,1% în 2024. Creșterea este susținută de interesul tot mai mare al consumatorilor pentru alimente proaspete, locale și bio.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

În ultimii ani, parteneriatele dintre retailul modern și producătorii locali au devenit un pilon esențial în dezvoltarea sectorului de legume și fructe. Prin programe precum Filiere de Calitate, branduri proprii și asocieri în cooperative agricole, retailerii au creat un cadru de colaborare. Acesta le oferă fermierilor predictibilitate a vânzărilor, acces la investiții și sprijin în modernizarea proceselor de producție.

Colaborarea constantă a dus la profesionalizarea întregului lanț. De la selecția soiurilor potrivite pentru raft și planificarea culturilor, până la ambalare, logistică și respectarea standardelor de calitate. Rezultatele sunt vizibile. Tot mai mulți producători își extind suprafețele cultivate, diversifică portofoliul și optimizează fluxurile de lucru. Contribuie astfel la consolidarea ofertei românești și la reducerea dependenței de importuri.

„România are o piață de legume și fructe tot mai matură, dar încă dependentă de infrastructura logistică și de stabilitatea producției. Ce vedem astăzi este rezultatul unui proces de peste 30 de ani, în care retailul modern a format și susținut generații întregi de fermieri. Evoluția este spectaculoasă, însă provocarea rămâne planificarea strategică a producției, adaptată cererii reale din piață”, a declarat Maria Hurduc, specialist FMCG.

Hurduc a adăugat că doar printr-o abordare bazată pe date, colaborare și investiții sustenabile se poate construi un sector competitiv și stabil pe termen lung.

Piață matură, dar cu provocări

Agricultura ecologică din România continuă să se dezvolte. Este susținută de o nouă generație de fermieri care abordează acest segment ca pe un business solid și sustenabil, cu perspectivă pe termen lung. Retailerii sprijină această evoluție prin extinderea gamelor ecologice și lansarea de linii dedicate produselor bio. Acestea sunt folosite ca instrumente de diferențiere și loializare.

În prezent, în marile rețele sunt listate peste 850 de articole ecologice românești. Majoritatea provin din ferme mici și medii, orientate către consumatorii urbani. Cererea pentru produse ecologice este în creștere. Interesul tot mai mare pentru alimentația sănătoasă și pentru produsele locale confirmă potențialul ridicat al acestui segment.

Pe termen mediu, ritmul de dezvoltare va depinde de investițiile în certificare, infrastructură și educarea consumatorilor. Acestea pot transforma agricultura bio într-un motor important al creșterii pieței de legume și fructe din România.

În ciuda evoluției vizibile, piața legumelor și fructelor rămâne vulnerabilă la factori climatici și la lipsa infrastructurii moderne de depozitare și irigații. Condițiile meteo instabile din 2025 au afectat semnificativ producțiile de fructe. În special cele de cireșe, unde 2025 a fost unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii 20 de ani. De asemenea, piersicile, nectarinele și merele au fost afectate.

Pe de altă parte, la legume precum cartofii și pepenii, supraproducția a dus la scăderi de preț sub pragul de rentabilitate. Aceste fluctuații arată fragilitatea unui sector care depinde de vreme, sezonalitate și de o infrastructură de depozitare insuficientă. Pun presiune pe fermieri și pe lanțurile de distribuție.

De exemplu, în lipsa unor depozite la standarde europene, marfa trebuie vândută rapid, la prețuri reduse. Acest lucru generează suprastocuri și pierderi pentru întreg lanțul comercial. Lipsa sistemelor moderne de irigații limitează productivitatea chiar și în zonele tradițional fertile. Accentuează nevoia de planificare integrată și investiții coordonate pe termen lung.

Preferințele consumatorilor români

Conform aceluiași studiu, anul trecut, în topul preferințelor românilor la capitolul legume, roșiile au fost preferate. Au reprezentat 17% din vânzările totale ale categoriei. Au fost urmate de cartofi cu 15,7%, ardei cu 10,8%, ciuperci cu 5,8%, castraveți cu 5,6% și ceapă cu 5,5%.

La fructe, podiumul este dominat de banane cu 24%, mere cu 8,5% și portocale cu 6,7%. Sunt urmate de lămâi cu 6,6%, struguri cu 6,4% și pepeni cu 5,8%. Aceste 12 produse au generat cea mai mare parte a vânzărilor din categorie.

Această dinamică este alimentată de strategia retailerilor de a promova produsele românești. Mai ales în plin sezon intern, când o parte semnificativă a rețelelor limitează importurile la zero pentru legumele și fructele disponibile local.

În acest context, RO Fruits & Vegetables Show 2025 devine o platformă dedicată soluțiilor și colaborării între producători, retaileri și furnizorii de servicii din industrie. Evenimentul, organizat de Modern Buyer, va avea loc în București pe 20 noiembrie 2025. Va reuni peste 200 de profesioniști din sectorul legumelor și fructelor.

Agenda ediției include conferințe tematice, o zonă expozițională, sesiuni de networking și întâlniri de business. Sunt create pentru a susține schimbul de experiență, dezvoltarea parteneriatelor și identificarea celor mai eficiente soluții pentru creșterea competitivității pieței românești de legume și fructe.

RO Fruits & Vegetables Show este cea mai importantă conferință B2B din România dedicată industriei de legume și fructe. Reunește anual producători, retaileri, procesatori și furnizori de soluții din întreg lanțul de aprovizionare. De la lansarea sa, funcționează ca o platformă de informare și schimb de experiență pentru profesioniștii din sector.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *