Producătorul de mezeluri Cris-Tim, liderul pieței românești de carne procesată și ready-meals, confirmă planurile de listare la Bursa de Valori București. Decizia marchează o schimbare strategică majoră pentru compania cu peste 2.000 de angajați, care vizează extinderea operațiunilor pe plan regional și atingerea unei cifre de afaceri de peste 500 de milioane de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Fondatorul Radu Timiș a explicat că listarea la bursă reprezintă o oportunitate unică pentru creștere. „Acest pas ne va duce la un cu totul alt nivel. Visul nostru este ca, în cinci ani, să ajungem cea mai mare companie de food, la afaceri de 500 de milioane de euro. Probabil vom depăși acest prag. Listarea va reseta mințile prin calitate, servicii, abordarea vizavi de consumator”, a declarat Timiș, citat de Economedia.
De la finanțare tradițională la piața de capital
Compania s-a dezvoltat până acum prin resurse proprii și credite bancare, însă, potrivit lui Radu Timiș, momentul actual permite atragerea de capital pe piața de capital. „Această listare ne va ajuta să atingem toate aceste vise”, a spus antreprenorul, subliniind că strategia de dezvoltare se bazează pe creșterea producției și pe deschiderea către piețele externe.
În prezent, Cris-Tim produce 215 tone zilnic în cele trei fabrici din România. Obiectivul anunțat este creșterea volumului și intrarea pe piețele vecine.
Și Radu Timiș Jr., fiul fondatorului și membru al conducerii, a confirmat planurile. „Intenționăm să ne listăm la bursă, acest pas fiind inclus și în strategia noastră pentru 2025-2030. Vrem să creștem organic”, a precizat acesta.
El a explicat că piața de capital oferă numeroase oportunități pentru companiile românești. „Încă de acum șapte ani ne gândeam la acest pas, iar acum suntem bucuroși să îl anunțăm. Odată cu această listare, ne vom alinia la cele mai bune standarde de guvernanță corporativă”, a transmis Timiș Jr.
Cris-Tim nu se limitează la consolidarea poziției pe piața locală. „Ne propunem să ieșim în regiune și să devenim un jucător regional, nu doar local”, a declarat Radu Timiș Jr. El a adăugat că succesul pe termen lung depinde de resursa umană: „Știm că orice companie se dezvoltă cu o resursă umană bine pregătită”.
Investiții majore și planuri de extindere
Compania are programate investiții de 890 de milioane de lei. „Investițiile au trei componente. Prima se referă la redesenarea platformei de producție de la Filipeștii de Pădure, care, după finalizarea lucrărilor, va deveni cea mai modernă fabrică din sud-estul Europei. A doua componentă are în vedere dezvoltarea și modernizarea spațiilor de depozitare. Cea de-a treia componentă privește extinderea și automatizarea logisticii noastre, prin mutarea acesteia într-un singur hub, pentru a eficientiza procesele și a reduce costurile”, a detaliat Radu Timiș Jr.
În plus, Cris-Tim intenționează să dezvolte și produse private label pentru piața românească și pentru regiune. „Dorim să realizăm produse private label nu doar pentru piața din România, ci și pentru întreaga regiune”, a spus acesta.
Pe lângă investițiile interne, compania are în vedere fuziuni și achiziții pentru a-și consolida poziția pe piață. „Programul de achiziții vizează ambele categorii de business”, a anunțat Radu Timiș Jr.
Confirmarea listării la Bursa de Valori București marchează intrarea Cris-Tim într-o nouă etapă de dezvoltare. Cu investiții masive, ambiții regionale și un plan de extindere agresiv, producătorul de mezeluri își propune să devină nu doar lider local, ci și unul dintre principalii jucători din Europa Centrală și de Est.