Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este pentru menţinerea plafonării adaosului comercial pentru ca oamenii să se simtă protejaţi, adăugând că inflaţia a ajuns deja la 10 la sută şi ar putea depăşi 11 la sută în luna octombrie, transmite News.ro.
”Nu a fost o discuţie în coaliţie (despre menţinerea plafonării adaosului comercial – n.r.) (…) A fost o discuţie în Guvern, dar în coaliţie nu a existat o decizie. Pe de altă parte, când noi am crescut TVA, au crescut preţurile la energie, inflaţia este 10%, în septembrie va depăşi 10% categoric. În octombrie mi-e frică să fie mai aproape de 11 sau să treacă de 11%. Săptămâna viitoare vom lua în discuţie, eu sunt pentru a păstra această plafonare la adaosul comercial. Oamenii trebuie să simtă că sunt protejaţi (…)”, a declarat Kelemen Hunor, sâmbătă seară, la Antena 3.
Liderul UDMR a precizat că abia la începutul anului viitor s-ar putea vedea o stabilizare a inflaţiei.
”S-ar putea să vedem o stabilizare, s-ar putea să vedem după Anul Nou că lucrurile se vor aşeza. În acest moment, Guvernul, prin instituţiile guvernamentale, prin ministere trebuie să protejeze ministerele”, a spus Kelemen.
De asemenea, Kelemen Hunor a adăugat că al treilea pachet de măsuri ar trebui să intre în vigoare în acest an.
”Cred că, până la sfârşitul anului, al treilea pachet trebuie să intre în vigoare”, a declarat Kelemen Hunor.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți