Un drumeţ în vârstă de 85 de ani, ucis de o cireadă de vaci în Alpii austrieci / Animalele au vrut să atace câinele, dar l-au călcat în picioare pe stăpân

Drumețul a fost atacat de vaci FOTO: turnusfatului.ro

Un excursionist în vârstă de 85 de ani din Viena a murit duminică după-amiază în Alpii austrieci, după ce a fost atacat de o cireadă de vaci care i-au rănit şi soţia în vârstă de 82 de ani, a anunţat luni poliţia austriacă, transmite luni AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“Cireada de şase vaci şi trei viţei a vrut să le atace câinele”, pe care îl ţineau în lesă conform rapoartelor iniţiale, “şi i-a călcat în picioare pe stăpâni”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Markus Lamb, pentru AFP.

Alţi excursionişti şi angajaţi ai unui adăpost din apropiere au sărit în ajutorul victimelor şi au apelat serviciile de urgenţă, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Cuplul a fost evacuat cu elicopterul de pe poteca forestieră care ducea la adăpostul din Ramsau am Dachstein, în regiunea sud-estică a Stiriei.

“Bărbatul în vârstă de 85 de ani a murit cu puţin timp înainte de a putea fi operat” la spitalul din Salzburg, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. A fost dispusă o autopsie pentru a se stabili dacă rănile suferite au cauzat moartea sa.

Viaţa soţiei sale nu este în pericol, iar câinele a fost predat rudelor cuplului de pensionari.

Vitele sunt din rasa Murbodner, o rasă domestică austriacă pe cale de dispariţie.

Anul trecut, o excursionistă însoţită de doi câini a fost ucisă în circumstanţe similare în Austria. Alte incidente au avut loc în 2017 şi 2014.

După atacul fatal din 2014, guvernul austriac a emis un “ghid de conduită” pentru excursionişti, care sunt îndemnaţi să păstreze distanţa faţă de cirezile din păşunile alpine şi să îşi ţină câinii în lesă, dar să îi lase liberi în cazul în care sunt atacaţi de vite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *