Expunerea prenatală intensă la un pesticid utilizat pe scară largă în agricultură și considerat mai sigur decât altele, asociată în urma unui nou studiu cu anomalii cerebrale și probleme motorii

Expunerea prenatală intensă la un pesticid utilizat pe scară largă în agricultură și considerat mai sigur decât altele, asociată în urma unui nou studiu cu anomalii cerebrale și probleme motorii
Sursa foto: Pixabay/Robster_91

Un studiu internațional arată că expunerea prenatală intensă la pesticidul clorpirifos (CPF), utilizat frecvent în agricultură, este asociată cu anomalii cerebrale și probleme motorii la copii cu vârste între 6 și 15 ani, relatează g4media.ro.

Până acum, acest pesticid era considerat mai sigur decât altele și mai puțin toxic, în condițiile unei utilizări corecte. Este un pesticid utilizat pentru combaterea dăunătorilor la culturi agricole, cum ar fi afidele, păduchii, plosnița cerealelor și multe altele.

Analizele RMN au evidențiat modificări structurale ale creierului și o densitate neuronală mai redusă la copiii expuși. Iar „pe măsură ce expunerile cresc, apar tulburări tot mai mari în dezvoltarea creierului și controlul mișcărilor”, după cum a explicat dr. Bradley S. Peterson, de la Children’s Hospital Los Angeles, citat de Mescape.

Cercetarea, desfășurată pe un eșantion de peste 700 de femei însărcinate recrutate în New York între 1998 și 2006 și pe copiii lor, a evidențiat modificări cerebrale extinse prin imagistică RMN.

- articolul continuă mai jos -

Substanța a fost deja eliminată de unele state americane, în altele decizia a fost contestată în justiție

În SUA, clorpirifosul a fost interzis pe alimente în 2021, dar decizia a fost contestată. În prezent, doar cinci state americane – California, Hawaii, New York, Maryland și Oregon – l-au eliminat complet.

Printre acestea: îngroșarea cortexului frontal și temporal, reducerea volumului de substanță albă, dar și scăderea densității neuronale în anumite regiuni. Copiii expuși prenatal la niveluri mai mari de CPF ar fi obținut rezultate mai slabe la testele de motricitate fină și coordonare, arată studiul publicat de JAMA Neurology, amintit de Medscape.

Pesticidul traversează placenta și ajunge în sângele fetal la concentrații chiar de patru ori mai mari decât în organismul mamei. Din această cauză, specialiștii atrag atenția că gravidele sunt o categorie vulnerabilă și cer restricții mai dure privind folosirea substanței.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă