Sursa foto: agrimanet.ro
Ce au în comun un câmp de grâu încolțit și un obuz de artilerie de 155 mm? Amoniacul! Ingredientul cheie pentru producția de îngrășăminte este, totodată, esențial și pentru industria de apărare, fiind baza acidului azotic utilizat în explozibili, praf de pușcă și combustibil pentru rachete.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Astăzi, Europa descoperă că dependența de amoniac este o vulnerabilitate strategică, afectând simultan agricultura și sectorul apărării.
O criză agricolă, transformată în problemă de securitate europeană
Peste 80% din amoniacul produs la nivel mondial este folosit pentru îngrășăminte, în timp ce sectorul militar utilizează aproximativ 3%, potrivit lui Stephen Jackson, CEO al Ammonia Europe. Totuși, în ambele cazuri materia primă provine din aceleași fabrici, aflate în Germania, Polonia, Norvegia și Spania.
În urma crizei energetice declanșate de invazia Rusiei în Ucraina, producția europeană de amoniac s-a prăbușit – în vara lui 2022, output-ul a fost redus cu până la 70%. Producătorii s-au confruntat cu costuri uriașe din cauza prețurilor la gaz, principala materie primă. „Dacă combini costul foarte mare al gazului cu instalații învechite, amoniacul devine extrem de scump de produs în Europa”, subliniază Lizzy Lancaster, analist Argus Media, citat de euractiv.com
Rusia a fost tradițional unul dintre cei mai mari furnizori de amoniac ai UE. Chiar dacă importurile de alimente, îngrășăminte și amoniac brut au fost exceptate de la sancțiuni, Bruxelles-ul a încercat să reducă dependența prin tarife și prin diversificarea surselor de aprovizionare. Totuși, producătorii europeni reclamă concurența neloială, acuzând faptul că amoniacul rusesc, realizat cu gaz ieftin subvenționat, a intrat liber pe piața UE.
„Pentru acid azotic avem nevoie de producători de îngrășăminte. Iar astăzi depindem puternic de Rusia”, avertizează Thierry Francou, CEO al companiei franceze de pulberi Eurenco.
Agricultura și apărarea, la mâna importurilor
În februarie, Markus Kamieth, CEO al BASF, a estimat că „în viitor, amoniacul nu va mai fi produs în Europa, ci importat”.
Tendința este confirmată de decizia Yara de a închide ultima unitate de producție de amoniac din Marea Britanie.
Deja, importurile americane de amoniac către Europa au crescut spectaculos. De la 17.800 tone în 2019 la 141.800 tone în 2024. Alte surse emergente sunt Trinidad și Tobago, Egipt și Algeria. În plus, acordul comercial dintre UE și SUA ar putea elimina complet tarifele pentru anumite îngrășăminte americane.
Dar această diversificare nu elimină riscurile. Dependența de piețele externe expune atât agricultura, cât și industria de apărare la șocuri geopolitice. „Nu numai că vom fi dependenți de Rusia – vom fi dependenți și de Trump”, avertizează Antoine Hoxha, director general al Fertilisers Europe.
Dependența de amoniac devine o problemă strategică
Uniunea Europeană a recunoscut recent amoniacul drept „substanță esențială” în European Chemicals Industry Action Plan. Dar producătorii avertizează că planurile actuale nu sunt suficiente pentru a salva industria internă.
„Fără o industrie chimică puternică, nu putem produce nici îngrășăminte, nici pulbere pentru muniție”, spune Francou. „Dependențele resimțite de agricultură se regăsesc în oglindă și în apărare”, adaugă Jackson.
Așadar, criza amoniacului nu mai este doar o problemă agricolă sau de costuri de producție. Ea devine o chestiune de suveranitate strategică, cu impact direct asupra securității alimentare și capacității de apărare a Europei. În lipsa unor investiții în relansarea producției interne, viitorul va depinde de decizii geopolitice luate la Moscova, Washington sau Cairo, nu la Bruxelles.
