Peste un sfert din totalul cheltuielilor naţionale, inclusiv pentru alimente, sunt realizate de către cumpărătorii din Generaţia X, arată un studiu de piață

gen x consum foto: freepik.com

Consumatorii români din Generaţia X (persoanele născute între anii 1965 şi 1980) reprezintă aproximativ 27% din cheltuielile totale naţionale, ponderea fiind peste media globală, de 24%, arată cel mai recent studiu de profil, realizat de NielsenIQ, în colaborare cu World Data Lab, relatează agenția Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Conform cercetării, la nivel mondial, Generaţia X reprezintă o piaţă de 15,2 trilioane de dolari, aproximativ de două ori mai mare decât cheltuielile totale ale Chinei, iar până în 2035, cheltuielile anuale ale acestui segment de populaţie vor atinge un vârf de 23 trilioane de dolari.

În România, dar şi global, se estimează că reprezentanţii Generaţiei X vor creşte semnificativ cheltuielile, în următorii cinci ani, în special la trei categorii principale: Alimente, Băuturi alcoolice şi non-alcoolice, şi Produse de înfrumuseţare, transmite Agerpres.

Peste un sfert aleg branduri mari și cunoscute

Referitor la preferinţele cumpărătorilor români născuţi între 1965 şi 1980, peste un sfert dintre aceştia (28%) aleg brandurile mari şi cunoscute de fiecare dată când pot, în timp ce 40% achiziţionează doar ce au nevoie, fără să se gândească prea mult la brand.

De asemenea, 23% spun că nu fac eforturi speciale pentru a cumpăra branduri specifice, dar că preferă să susţină branduri mici (9% dintre respondenţi fac un efort conştient pentru a cumpăra produse de la micii producători).

Potrivit sursei citate, mulţi dintre cei din Generaţia X au o atitudine precaută asupra finanţelor şi a capacităţii de a cheltui, fiind prinşi la mijloc între nevoile copiilor şi cele ale părinţilor.

„Deşi doar 4% spun că pot cheltui absolut liber, comparativ cu 11% dintre omologii lor globali, o mare parte din ei (44%) îşi pot permite să îşi cumpere unele lucruri doar pentru că şi le doresc (…) Aproximativ 59% aleg să se răsfeţe pe ei sau familia lor cumpărând un produs de brand premium în locul unei alternative mai ieftine – mai mult decât media globală a GenX (54%), dar mai puţin decât reprezentanții generației millenials români (62%). Acest lucru sugerează că micile upgrade-uri sunt percepute ca fiind relevante, necesare şi accesibile, iar calitatea merită investiţia”, relevă studiul de specialitate.

În ceea ce priveşte modalitatea de achiziţie a unor produse, 32% dintre vei chestionaţi au menţionat că permit dispozitivelor inteligente să comande automat produse noi atunci când este nevoie, iar o pondere similară folosesc regulat un dispozitiv wearable care le monitorizează şi învaţă comportamentele.

Peste un sfert din consumatorii Gen X acceptă recomandări de la un asistent AI

Mai mult, 36% dintre respondenţi acceptă recomandări de produse de la propriul asistent AI, 39% folosesc AI pentru a automatiza şi a accelera deciziile de cumpărare zilnice, şi 59% folosesc dispozitive şi aplicaţii pentru a-şi gestiona nevoile de sănătate.

NielsenIQ (NIQ) este un lider mondial în cercetarea de piaţă, care îşi desfăşoară activitatea în peste 90 de ţări, ce acoperă aproximativ 85% din populaţia lumii şi un consum de peste 7.200 de miliarde de dolari.

World Data Lab (WDL) creează date proprietare orientate spre viitor pentru a cuantifica şi a prognoza tendinţele consumatorilor, cheltuielile, schimbările demografice şi progresul către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) până în anul 2034.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *