Dacă vrei să mănânci mai sănătos și să economisești bani, soluția ar putea fi chiar la tine în baie. Chef-ul galez și influencerul Gaz Oakley susține că una dintre cele mai simple plante comestibile pe care le poți cultiva în casă, fără lumină, sunt ciupercile oyster (pleurotus). Pare geu de crezut, dar dacă o spun specialiștii, poate ar merita să încercăm.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
View this post on Instagram
„Cel mai ușor lucru pe care îl poți cultiva în casă — oriunde, chiar și fără lumină — sunt ciupercile, oricât de surprinzător ar părea”, spune Oakley. Iar cele mai prietenoase pentru începători sunt ciupercile oyster, cunoscute pentru gustul delicat și textura cărnoasă.
Umiditatea din baie, mediu ideal pentru ciuperci
Cum mucegaiul crește ușor în spațiile umede ale băii, același mediu poate fi valorificat pentru cultivarea ciupercilor. Oakley recomandă folosirea unei găleți cu câteva găuri, umplută cu rumeguș sau așchii de lemn. Acestea trebuie opărite cu apă clocotită și lăsate peste noapte. După răcire, se scurge apa, iar în amestec se adaugă miceliu — adică „semințele” ciupercilor.
În imaginile video, el a așezat un strat de rumeguș, apoi unul de semințe și a repetat operațiunea până când vasul s-a umplut, apoi a spus capacul. Mai trebuie menționat că prima dată a făcut mai multe găuri în pereții vasului, pentru ca ciupercile să aibă pe unde ieși.
Desigur, cea mai mare provocare ar putea fi chiar achiziționarea acestor semințe. Cultivarea lor pare floare la ureche. „Tot ce trebuie să faci este să lași găleata într-un spațiu umed și bine ventilat — baia sau cabina de duș sunt ideale”, explică bucătarul.
Două recolte dintr-o singură cultură
Primele ciuperci apar în aproximativ două săptămâni. „Le vezi crescând cu ochiul liber. Și, ce e și mai grozav, fructifică de două ori”, spune Oakley. Cu alte cuvinte, dintr-o singură cultură poți obține două recolte de ciuperci proaspete.
Pe lângă faptul că sunt ușor de cultivat, ciupercile oyster au multiple beneficii pentru sănătate. Sunt bogate în antioxidanți, potasiu, acid folic și vitamine din complexul B (B2, B3, B5). Conțin și beta-glucani, recunoscuți pentru susținerea sănătății inimii. Studiile arată că pot ajuta la reglarea glicemiei, întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea digestiei.
Oakley a reușit recent să cultive o ciupercă oyster de peste 450 g, care ar fi costat aproximativ 20 de dolari în magazin. A folosit-o pentru o rețetă inspirată din bucătăria jamaicană: „jerk oyster mushroom” cu căpșuni, din noua sa carte „Plant to Plate”.
Pentru cei fără „mână verde”, Oakley mai recomandă și alte plante ușor de crescut în apartament, direct pe pervaz. Dar ciupercile oyster, spune el, rămân alegerea perfectă pentru începători: sănătoase, versatile și ușor de cultivat chiar și în cele mai neașteptate colțuri ale casei.