VIDEO/ Matcha cloud cu apă de cocos și gheață, băutura verii devenită virală pe rețelele de socializare, cu sau fără lapte

VIDEO/ Matcha cloud cu apă de cocos și gheață, băutura verii devenită virală pe rețelele de socializare, cu sau fără lapte
foto: milkteamali.com

Există o băutură rece cu pulbere de matcha care câștigă tot mai mulți fani și totodată teren pe rețelele sociale. E vorba de coconut matcha cloud – o spumă de matcha adăugată peste apă de cocos cu gheață.

Are o consistență aerată, care amintește de un nor, de unde și denumirea. Însă originea numelui mai are o explicație: unii folosesc cuburi de lapte în formă de nori – se găsesc în comerț astfel de forme; plutesc în apa de cocos incoloră și transparentă și seamănă cu niște nori.

A început să fie inclusă în meniurile cafenelelor dac este ușor de preparat și acasă, personalizând-o în funcție de propriile gusturi. E nevoie, ca dotări, doar de un simplu aparat de spumă, cel cu care montăm laptele pentru cappuccino.

 

Visualizza questo post su Instagram

 

Un post condiviso da Eman Naguib (@emannaguibs)

Ingrediente pentru 1 pahar

  • 150 ml apă de cocos foarte rece

  • 1 linguriță rasă de matcha pudră

  • 50 ml lapte (obișnuit sau vegetal – dar se poate prepara și fără lapte)

  • 1 linguriță zahăr, miere sau sirop de arțar – după preferințe

  • cuburi de gheață – opțional, pot fi chiar din lapte

- articolul continuă mai jos -

Procedeu

  1. Pregătește baza de matcha

    • Într-un pahar înalt, cerne pudra de matcha pentru a evita cocoloașele.

    • Adaugă 2-3 linguri de apă caldă (nu fierbinte) și amestecă energic cu un mixer de spumă până obții un compus omogen și spumos.

  2. Pregătește apa de cocos cu gheață

    • Într-un pahar înalt, toarnă apa de cocos foarte rece.

    • Adaugă cuburile de gheață (poți folosi și cuburi de lapte înghețat pentru efectul „cloud”).

  3. Mixează laptele (dacă preferăm varianta cu lapte)

    • Montează  laptele până devine spumă (rece sau ușor călduț) cu un mixer de spumă electric sau, în lipsă, manual.

    • Dacă vrei să îl îndulcești, adaugă zahărul sau mierea în lapte în timp ce înglobează aer.

  4. Asamblează băutura:

    • Toarnă delicat laptele spumă peste apa de cocos, dacă folosești și lapte.

    • În final, completează turnând spuma de matcha la suprafață, pentru a crea efectul stratificat.

    • Amalgamează și bea cât mai rece. Opțional, se poate servi și cu fulgi de cocos sau de ciocolată deasupra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă