Prefectul judeţului Suceava, Traian Andronachi, a transmis organizaţiilor neguvernamentale care se implică în susţinerea sinistraţilor din oraşul Broşteni să nu mai colecteze alimente sau apă, ci doar bani pentru a-i sprijini pe localnici să îşi refacă locuinţele, transmite Agerpres.
El a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în Broşteni au ajuns 75 de tone de alimente de la Guvern, astfel încât hrana populaţiei sinistrate este asigurată.
„Oamenii nu au nevoie mai departe de apă, pentru că ne-am descurcat. Nu au nevoie mai departe de alimente, pentru că am primit 75 de tone, de Guvernul României. Oamenii nu mai au nevoie de utilaje, pentru că aici suntem oameni uniţi. Avem în momentul de faţă peste 200 de utilaje, care sunt în teren. Nu avem nevoie nici de motorină. Guvernul României a aprobat o cantitate impresionantă de 60 de tone şi nu a tăiat niciun litru. Avem nevoie mai departe de bani. Oamenii aceştia de aici au nevoie de bani pentru a-şi reface viaţa şi pentru a-şi reconstrui locuinţele. Profit de această ocazie şi mă adresez tuturor ONG-urilor care vor să mai strângă produse. Nu mai strângeţi produse! Nu e nevoie de mâncare, nu e nevoie de apă”, a afirmat prefectul.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți