Toată lumea știe că, vara, sub soarele arzător, trebuie să aplice creme cu factor de protecție solară pentru a bloca razele UV, dar există un element important care s-ar putea să ne lipsească din rutina de protecție solară: micul dejun!
Adesea trecută cu vederea, dieta este un element important în seria măsurilor pe care le luăm pentru a ne adapta la mediul extern, în funcție de anotimp. Ei bine, iată, potrivit Healthline.com, de ce și cum prima masă a zilei ne poate proteja pielea în fața radiațiilor solare.
De ce este important să mănânci anumite alimente
Se pare că avem un „ceas al pielii”, spune prof. dr. Joseph S. Takahashi, președinte al Departamentului de Neuroștiință al Universității din Texas – Southwestern Medical Center – Peter O’Donnell Jr. Brain Institute. În studiul său din 2017, echipa de cercetători, condusă de prof. dr. Takahashi, a descoperit că o enzimă care repară pielea deteriorată de radiațiile ultraviolete (UV) are un ciclu cotidian de producție, iar acesta poate fi modificat prin consumul de alimente în anumite momente ale zilei.
„Este probabil ca, atunci când ai un program normal de alimentație, să fii mai bine protejat de UV în timpul zilei. Dacă ai un program de alimentație anormal, asta ar putea provoca o schimbare dăunătoare a… ceasului biologic al pielii”, a precizat prof. dr. Joseph S. Takahashi.
Deci, mai degrabă decât o gustare la miezul nopții, încearcă să incluzi alimentele care ajută pielea în meniul de mic dejun, fie ca atare, fie sub formă de smoothie-uri.
1. Afinele împiedică deteriorarea pielii
Afinele sunt bogate în antioxidanți puternici care luptă împotriva radicalilor liberi ce pot deteriora pielea din cauza expunerii la soare, dar și a stresului. De asemenea, aceste fructe sunt o sursă foarte bună de vitamina C, care poate ajuta la prevenirea ridurilor ce apar ca urmare a expunerii prelungite la soare.
2. Pepenele verde și roșiile au efecte fotoprotectoare
Roșiile sunt recunoscute pentru faptul că sunt bogate în licopen, un antioxidant ce absoarbe radiațiile solare. De asemenea, pepenele verde conține și el mult licopen.
Pentru a beneficia de efectul de protecție solară natural trebuie să mănânci, zilnic, pepene verde și/sau roșii. Totuși, specialiștii ne sfătuiesc să nu ne bazăm doar fotoprotecția oferită de licopenul din aceste alimente, ci să ne dăm și cu creme cu factor de protecție solară.
3. Nucile, semințele, ouăle și peștele gras îți protejează pielea
Nucile, semințele de cânepă, semințele de chia și de in conțin toate acizi grași esențiali omega-3. Peștele și ouăle sunt, de asemenea, surse bogate în omega- 3, substanță ce ajută pielea. Și, cum organismul nostru nu poate produce omega-3, este esențial să avem o dietă bine gândită.
Omega-3 ajută la menținerea integrității pielii și are proprietăți antiinflamatoare. Astfel, omega-3 ajută organismul să facă față, în mod natural, efectelor radiațiilor solare.
4. Betacarotenul din morcovi face minuni
Corpul nostru transformă betacarotenul în vitamina A, care este vitală pentru sănătatea pielii. Studiile arată că beta-carotenul oferă protecție solară naturală după 10 săptămâni de consum zilnic de alimente care îl conțin.
Morcovii și legumele cu frunze verzi, cum ar fi varza kale și spanacul, sunt legume pline de beta-caroten.
De asemenea, legumele cu frunze verzi sunt bogate în antioxidanții luteină și zeaxantină, substanțe ce protejează împotriva formării ridurilor, a daunelor produse de expunerea prelungită la radiațiile solare dar și a cancerului de piele.
5. Colagenul din ceaiul verde are grijă de pielea noastră
Într-un studiu de laborator, din 2010, efectuat pe șoareci, cercetătorii au descoperit că un consum zilnic de ceai verde a redus apariția tumorilor induse de radiațiile UV. Această proprietate s-a datorat unui flavonoid conținut atât în ceaiul verde, cât și în ceaiul negru, cunoscut sub numele de EGCG.
Un alt studiu, efectuat tot pe animale, a constatat că ceaiul verde reduce daunele pielii, cauzate de lumina UVA și protejează împotriva scăderii colagenului. Colagenul este cea mai abundentă proteină din corpul nostru și oferă pielii integritate și fermitate.
6. Conopida asigură protecție solară
Când vine vorba de legume și fructe, o regulă generală de sănătate, după care trebuie să trăiești și să faci cumpărături, este să le alegi pe cele în culori vibrante pentru că sunt bogate în antioxidanți. Iată, însă, că avem și o excepție de la regulă: conopida. Această legumă conține antioxidanți puternici care ajută la combaterea stresului oxidativ cauzat de radicalii liberi.
Pe lângă acest avantaj, conopida este și un aliment natural care ne protejează de radiațiile solare datorită histidinei. Acest alfa-aminoacid stimulează producția de acid urocanic, care absoarbe radiațiile UV.