Oi care își pierd singure lâna. (colaj G4Food)
Kate Kellick, o fermieră de a cincea generație din Mangamahu, Noua Zeelandă, a schimbat modul în care crește oile, înlocuind turma sa de oi cu lână cu una care își pierde lâna, reducând astfel volumul de muncă și cheltuielile, transmite The New Zealand Herald.
„În 2010, tatăl meu a adus primele oi Wiltshire (oi care nu trebuie tunse) din cauza prețurilor scăzute ale lânii și a muncii necesare pentru tuns”, a spus ea.
Costul tunsului însemna că profitul era doar marginal. Acum, costurile pentru fermieri sunt mari. Unul a spus pentru publicația Midweek că a plătit peste 65.000 de dolari pentru tunsul lânii în anul financiar 2023/2024, dar a obținut doar un profit de aproximativ 39.000 de dolari din aceasta.
„Am continuat să cresc încet populația de Wiltshire și am eliminat toate oile cu lână din turmă – nu erau viabile pentru mine să le cresc – e dezamăgitor”, a spus Kellick.
„Nu este vorba doar de costuri, ci de toată munca implicată în producerea lânii. Acum nu mai am nevoie de personal suplimentar pentru toată această muncă. Am continuat să cresc turma și am ajuns la un punct în care aveam nevoie de noi gene”, mai spune fermiera.
„Am găsit oile Exlana din Marea Britanie și am importat material seminal. Este o rasă de oi care își pierd lâna singure. Asta înseamnă gene proaspete, carcase mai bune și mai multă carne. Fondul genetic al oilor Wiltshire este destul de mic în Noua Zeelandă, de aceea am apelat la străinătate”, a mai spus Kellick.
„Am început programul de inseminare artificială cu Exlana acum trei ani. Împreună cu un mic grup răspândit în toată Noua Zeelandă am fost pionieri în acest domeniu. Este nevoie de trei până la cinci generații pentru a ajunge la punctul în care tunsul nu mai este necesar dacă pornești cu o rasă cu lână,” a mai spus ea.
După tranziție, adăpostul pentru tuns poate fi folosit în alte scopuri, nefiind necesar pentru scopul său inițial.
Fermierii se confruntă cu dificultăți în a găsi echipe pentru tuns, chiar dacă numărul oilor din țară a scăzut de la 40 de milioane în 2000 la 27,4 milioane astăzi.
„Mulți fermieri tund acum doar o dată pe an în loc de două ori, pentru a reduce costurile”, a mai spus Kellick.
Dronele fac diferența
O altă mare schimbare pentru afacerea lui Kellick a fost folosirea de drone pentru adunarea turmei. Acest lucru înseamnă economisirea multor ore de muncă în comparație cu utilizarea câinilor. Cu dronele, fermierii se asigură că nu rămâne nicio oaie în tufiș.
Totodată, fermierii pot verifica taurii sau berbecii în perioada de împerechere, pot inspecta gardurile pentru găuri, adăpătoarele de oi și barajele pentru nivelul apei. Oile și mieii pot fi verificați în timpul fătărilor, la fel și vițeii. Acest lucru economisește mult timp în fiecare zi.
Fiecare operațiune agricolă este unică, dar pentru Kellick, utilizarea dronelor a devenit o parte importantă a operațiunilor zilnice.
