Salarii de 15.000 de lei oferite în agricultură, în judeţul Arad, au convins mai mulţi români care plecaseră să lucreze în străinătate să se întoarcă acasă, afirmă unul dintre cei mai mari fermieri din vestul ţării, Dimitrie Muscă, care le mai oferă angajaţilor şi două mese pe zi, transmite Agerpres.
Directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, a declarat că, datorită unei producţii record la grâu, a putut creşte salariile faţă de anul trecut, când cei care conduc combinele primeau în mână 13.000 – 14.000 de lei. În acest an, aceştia primesc 15.000 de lei, iar inginerii ajung să încaseze peste 18.000 de lei.
„Salariul este de 600 de lei pe zi bani în mână, înmulţit cu 25 de zile face aproximativ 15.000 de lei pe lună în mână, pe stat de plată, pentru cei care lucrează pe combină. Chiar şi aşa, nu sunt foarte mulţi bani, pentru că ei lucrează două schimburi pe zi, vin dimineaţa la ora 06,30 la lucru, îşi pregătesc combina, iar la 08,30 ies în câmp şi stau până seara la ora 22,00. Noi avem şi producţii record în acest an, deosebit de rentabile, astfel că oamenii îşi merită banii. La grâu, am avut o producţie de 9.320 de kilograme la hectar, pe o suprafaţă de 1.740 de hectare”, a spus fermierul.
Dimitrie Muscă a declarat că în ultimii ani a reuşit să convingă mai mulţi muncitori români care se angajaseră în alte ţări să revină acasă, pentru a lucra în agricultură.
„Eu consider că trebuie să fim corecţi cu muncitorii, să aducem oamenii acasă din străinătate, nu să apelăm la nepalezi sau vietnamezi”, a spus el.
În plus faţă de salarii, fermierul arădean le oferă angajaţilor două mese pe zi, apă minerală şi cafea la discreţie.
În perioadele în care nu se lucrează pe câmp, mecanizatorii primesc în fiecare lună între 5.000 şi 6.000 de lei, activităţile lor fiind la ateliere, unde întreţin utilajele.
Combinatul Agroindustrial Curtici are 550 de angajaţi şi gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.
G4Food menționează, însă, că astfel de salarii nu pot fi oferite de mulți fermieri în România, deoarece domeniul se confruntă cu o profitabilitate scăzută. Totodată, în agricultură astfel de sume nu sunt oferite, de obicei, pe tot parcursul anului, ci doar în timpul lucrărilor agricole.
Daca facem un calcul, cei 15.000 de lei pe luna sunt de fapt un salariu de 5.000 de lei net.
Din articol intelegem ca se lucreaza 15,5 ore pe zi (de la 6:30 la 22:00) timp de 25 de zile pe saptamana (probabil de luni pana sambata).
Asta inseamna un total de 388 de ore pe luna, fata de norma medie de 168. 220 sunt ore suplimentare. Daca luam o plata de 150% pe orele suplimentare (ceea ce e foarte putin, majoritatea firmelor platind 175% sau 200%) inseamna echivalentul a 498 de ore normale pe luna.
15000 / 498 = 30 de lei pe ora x 168 ore = 5.000.
Sunt curios daca se autosesizeaza cineva pentru ca e absolut ilegal sa lucrezi mai mult de 48 de ore pe saptamana la acelasi job si daca vrei.
Unde-s cap.urile dantart; ce viata, ce benchetuiala, misirie