Te-ai gândit vreodată că mestecatul unei gume ți-ar putea calma arsurile la stomac în doar câteva minute? / Un gastroenterolog explică în ce mod acest remediu, dar și mersul pe jos, pot ameliora refluxul acid

Guma de mestecat reduce arsurile stomacale Sursa foto: Pexels

Mestecatul gumei și mersul pe jos pot ajuta la ameliorarea arsurilor la stomac, potrivit unui gastroenterolog.  Producția de saliva, apărută în urma mestecatului gumei, poate „forma o barieră protectoare împotriva acidului gastric”. De asemenea, potrivit eatingwell.com, mișcarea corpului după masa, poate sprijini digestia.

Când ai arsuri la stomac sau reflux acid, poate  fi o situație dificilă, în care ai senzația că disconfortul nu va trece niciodată. Poate chiar alergi la dulapul cu medicamente pentru a lua un antiacid și a scăpa de senzația neplăcută.

Dar există și metode naturale de a atenua arsurile la stomac, iar gastroenterologul Joseph Salhab explică două modalități de a reduce durerea și oferă și explicația științifică din spatele acestor metode aprobate de medici.

Mestecatul ameliorează arsurile la stomac

„Dacă ai arsuri puternice la stomac, iată un truc simpatic pe care îl poți încerca. Ia o gumă fără zahăr sau o pastilă pentru supt, începe să mesteci și să te miști. Vei observa că, după câteva minute, arsurile se ameliorează considerabil”, spune gastroenterologul, într-o postare pe Instagram.

Explicația efectului terapeutic al mestecatului gumei

Salhab explică de ce funcționează aceste sfaturi, făcând referire la un studiu din 2001 publicat în Alimentary Pharmacology & Therapeutics.

„Există câteva motive pentru care se întâmplă asta. Primul este că producția de salivă din gură începe să crească. Acea salivă coboară în esofag și formează o barieră protectoare împotriva acidului gastric”, spune doctorul.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Gastroenterologul menționează și că actul de a mesteca „păcălește corpul, făcându-l să creadă că mănânci”.

„Când se întâmplă asta, esofagul începe să se miște și să se contracte. Acest lucru ajută la eliminarea excesului de acid din esofag. Același lucru se întâmplă și în stomac: stomacul începe să se miște, să amestece, iar asta duce la curățarea lui, astfel încât ai mai puține șanse ca acidul să se întoarcă în esofag”, explică Salhab

Cum te scapă plimbările de arsurile stomacale

Cercetările recente arată că și plimbările regulate pot sprijini sănătatea intestinală prin reducerea inflamației și îmbunătățirea digestiei. Așadar, dacă ești predispus la arsuri la stomac, ar fi mai bine să nu rămâi sedentar după masă. Fă o scurtă plimbare – mersul regulat poate, de asemenea, să reducă nivelul glicemiei, să îmbunătățească longevitatea și să reducă stresul.

Deși este nevoie de mai multe cercetări pentru a identifica metode directe de reducere a refluxului acid și a arsurilor la stomac, aceste sfaturi aprobate de medici merită încercate. Totuși, dacă ai arsuri frecvente și nu le poți calma, cel mai bine este să discuți cu medicul despre alte opțiuni de tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *