Rețetele Juanitei | Castraveți covăsiți, pripiți sau murați la soare/ Durează între trei și cinci zile să obținem aceste murături de vară

castravetii covasiti sunt gata in cateva zile Sursa foto: Pexels/Cihan Yüce

Castraveții covăsiți, numiți și pripiți sau murați la soare sunt profund diferiți de castraveții murați toamna, ultimii având o fermentare treptată și îndelungă, în recipiente închise și depozitate la temperatură scăzută. Cei de vară trec printr-o fermentare rapidă de 3 zile (la o temperatură de 30 de grade) sau cinci, dacă temperatura este mai scăzută. Sunt lăsați într-un borcan fără capac, acoperit cu o farfurioară, pentru a se mura rapid și a fi consumați la fel de repede.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Ingrediente castraveți acriți la soare, covăsiți

  • 2 kg de castraveți cât mai micuți
  • 1 legătură de mărar uscat (eu n-am avut, așa că n-am pus)
  • 4-5 căței de usturoi
  • Câteva boabe de muștar
  • 1-3 ardei iuți (opțional)
  • 2 litri de apă
  • 75 de grame de sare grunjoasă, pentru murături.

Pregătire castraveți

Castraveții se spală bine și se pun în borcan în așa fel încât să intre câți mai mulți și să fie bine înghesuiți unii în alții. Printre ei se strecoară cățeii de usturoi, bețele de mărar uscat, boabele de muștar și ardeii iuți (opțional).

Dăm în clocot 2 litri de apă și adăugăm sarea. E nevoie de 2 linguri cu vârf de sare grunjoasă pentru murături. Amestecăm bine, până când sarea se dizolvă. Turnăm apa cu sare caldă în borcan, peste castraveți, punând lama unui cuțit sub borcan, ca să nu plesnească. Punem câteva bețe de mărar sau 2-3 șipcuțe de lemn la gura borcanului pentru a presa castraveții și a-i ține în interiorul borcanului.

Borcanul, odată umplut, îl acoperim cu o farfurioară, fără a-l închide cu capac. Saramura se va tulbura în următoarele zile, se va umfla și va produce gaze. Trebuie să avem în vedere că s-ar putea scurge în exterior. Borcanul îl așezăm într-un loc în care e cald, chiar soare (nu obligatoriu). Dar nu în cămară, la răcoare și întuneric. Vor fi gata în 3 zile (la o temperatură de 30 de grade) sau cinci, dacă temperatura este mai scăzută.

Castraveții covăsiți se consumă rapid, nu se țin durate lungi de timp. Sunt minunați ca și garnitură la o friptură sau împreună cu cartofi noi prăjiți ori la cuptor, dar și într-o salată cu carne și cartofi, precum o salată a la russe.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *