Împreună cu fiul ei și iubita acestuia, infanta Cristina, sora regelui Spaniei, a luat prânzul în urmă cu câteva zile, la restaurantul Espadaña, din Jaén, o localitate din sudul Spaniei renumită pentru uleiul de măsline pe care îl produce. Este bine cunoscut faptul că familiei regale spaniole îi plac restaurantele tradiționale. Ieșirile regelui Felipe VI demonstrează acest lucru, dar această ultimă vizită a infantei Cristina confirmă că, această familie, iubește mai mult mâncarea tradițională decât bucătăria creativă și de design, afirmă Harper’s Bazaar.
Sora actualului rege al Spaniei s-a deplasat acum câteva zile în orașul andaluz, pentru a-l sprijini pe fiul său, ce participa la un concurs care se desfășura acolo. În timpul acestei escapade, toți au profitat de ocazie pentru a face turism prin oraș, dar și pentru a lua masa la unul dintre restaurantele emblematice din centrul Jaén-ului, La Espadaña.
Un meniu modest, dar gustos
În lista de la La Espadaña nu există feluri principale, totul este gândit pentru a fi împărțit între comeseni. În meniu sunt diverse opțiuni de salate, pinchos și feluri calde. Fețele regale au putut gusta salata de crab, cartofii bravas sau flamenquinele (un fel de șnițel tipic andaluz) de ciuperci făcute în casă. Nu au ocolit nici tartarul de somon, un risotto sau o porție de rabo de toro (coadă de taur în sos), toate acestea însoțite de un vin de la o cramă de familie din zonă.
TripAdvisor anunță un preț mediu de 20 de euro de persoană pentru acest restaurant din Jaén, ceea ce ne arată că nu întotdeauna ceea ce este bun e și scump, iar capetele încoronate știu mai bine ca oricine că atunci când vrei o mâncare ca la bunica trebuie să cobori în mijlocul oamenilor obișnuiți.