Restaurantele de cartier devin tot mai populare, iar generația Z schimbă regulile după care funcționează industria HoReCa. Tinerii preferă să își împartă bugetul între mai multe localuri, petrec mai puțin timp într-un singur restaurant și consumă tot mai rar alcool. Aceste schimbări îi obligă pe operatori să își adapteze oferta, de la meniuri mai scurte până la noi concepte de business, relatează Economedia.
Radu Tănase, director executiv al HORA, a declarat în emisiunea „Harta de Impact”, realizată de Ioana Câmpean, redactor-șef G4Media.ro, și Elena Deacu, redactor-șef Economedia, că unul dintre cele mai importante fenomene din ultimii ani este dezvoltarea restaurantelor și teraselor în cartiere.
„Au început să apară restaurantele de cartier, câte o cârciumioară, câte o terasă. Poate ajungi acasă și zici că nu mai mergi în centru, ci mergi aici, aproape de casă, că e frumos. Noi eram obișnuiți că trebuie să mergem în centru. Uite că s-au mutat la scara noastră”, a explicat reprezentantul HORA.
Potrivit acestuia, tendința va continua, iar restaurantele din cartiere vor atrage inclusiv turiști interesați să descopere locurile frecventate de localnici. În același timp, zonele centrale și restaurantele premium își vor păstra rolul, datorită poziționării și conceptului.
Industria ospitalității observă și o schimbare majoră în comportamentul de consum al tinerilor. Spre deosebire de generațiile anterioare, care petreceau câteva ore într-un singur restaurant, membrii generației Z preferă să viziteze mai multe locații în aceeași ieșire.
„Generația asta nouă nu mai e așa. El trebuie să arate că a fost în trei-patru locuri. Ei comunică foarte mult pe social media. Dacă îmi împart bugetul între trei-patru unități, aloc mai puțin per unitate. Beau aici un suc, acolo o cafea, mănânc dincolo ceva”, a declarat Radu Tănase.
Acest model de consum reduce valoarea notei de plată pentru fiecare local și îi determină pe antreprenori să își regândească strategiile.
Schimbările de comportament se reflectă deja în oferta restaurantelor. Potrivit reprezentantului HORA, operatorii renunță la meniurile foarte lungi și încearcă să propună preparate care răspund mai bine nevoilor unor clienți care petrec mai puțin timp în local și au un buget mai redus.
„Lucrurile se schimbă și asta o simt restaurantele. Noi suntem nevoiți să ne mulăm. Nu mai vin cu meniu de 40 de pagini. Știm că stai puțin, vin cu ceva care se mulează pe bugetul tău, care să mă ajute și pe mine la cifra de afaceri”, a spus Tănase.
Un alt trend remarcat de operatorii din HoReCa este scăderea consumului de alcool în rândul generației Z. În locul băuturilor alcoolice, tinerii aleg din ce în ce mai des variante fără alcool, ceea ce determină restaurantele și barurile să își diversifice oferta.
„La această categorie, consumul de alcool a scăzut mult. Se caută băuturi fără alcool. Și aici e nevoie de adaptare a pieței”, a concluzionat directorul executiv al HORA.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți