Constanţa: Plan Roşu activat la un liceu după ce un elev a pulverizat spray cu piper; 18 persoane transportate la spital

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi, la un liceu din Constanţa, după ce un elev a pulverizat spray cu piper în interiorul unităţii de învăţământ, fiind afectate peste 20 de persoane, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, la Liceul CFR “Gheorghe Duca” au fost...

VIDEO | Cătălin Popescu (fermier): „Am fost în pragul falimentului. Atunci am decis sa fiu autodidact și să investesc în dezvoltarea mea intelectuală”

Fermierul Cătălin Popescu a mărturisit că a fost „în pragul falimentului”. „Atunci am decis sa fiu autodidact și să investesc în dezvoltarea mea intelectuală. Și să înțeleg natura mult mai bine. Așa am aflat, din documentările mele, că solul este un organism viu si trebuie tratat ca atare. Lucru pe...

VIDEO | Simona Mardale, consultant în industria vinului: „În ultimul timp, tinerii nu mai beau vin. Preferă alcoolul distilat. Gustul sec este considerat acru și se duc către dulce”

Simona Mardale, consultant independent în industria viticulturii şi vinificaţiei, a observat o tendință în materie de consum în rândul tinerilor. Aceștia „nu mai beau vin. Preferă alcoolul distilat. Gustul sec este considerat acru și se duc către dulce”, afirmă ea. Simona Mardale a fost invitata lui Cezar Ioan, în cadrul...

VIDEO | „Vinul – Connaisseur fără ifose” (Ep. 17): „Ce preocupări au autoritățile mondiale ale vinului?”. O discuție cu expertul Prof Univ Dr Arina Antoce

România, ca al șaselea producător european și al 13-lea mondial de vinuri, e permanent conectată la cele mai înalte foruri internaționale de profil, chiar dacă relevanța comercială a țării noastre nu e una deosebită. Am stat de vorbă cu expertul român acreditat la Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV)...

ANALIZĂ LA RAFT | De unde provine zahărul comercializat în marile rețele de magazine din România

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența produselor pe care le achiziționează, analiza sursei de proveniență a zahărului aflat pe rafturile magazinelor devine un subiect de interes. Mega Image, Auchan și Lidl, trei dintre cele mai mari rețele de retail din România, sunt locuri unde zilnic...

VIDEO | Exemplu de meniu pentru persoanele răcite / Tania Fântână (nutriționist): „Meniul corect, hidratarea optimă și odihna pot fi medicamentele de care aveți nevoie”

Atunci când ești răcit, alimentația joacă un rol esențial în recuperare. Nutriționistul Tania Fântână propune un meniu echilibrat, bazat pe preparate hrănitoare și ușor de digerat, alături de sfaturi esențiale pentru refacerea organismului. De la supe calde la fructe bogate în vitamine, fiecare alegere contribuie la susținerea sistemului imunitar.