Un ou fiert într-o chiftea? Este ceea ce englezii numesc scotch eggs. Pot fi servite simple la micul dejun, sau cu o garnitură vegetală la prânz sau la cină. Merg preparate și la cuptor sau air fryer

scotch-eggs-oua-fierte-invelite-in-carne-tocata foto: dreamstime.com@Tamifreed

Sunt ouă fierte, învelite într-un amestec de carne tocată, pesmet și arome, trecute apoi prin pesmet și prăjite. Un preparat gustos dar de servit din când în când, pentru că este ultracaloric –plin de grăsimi dar și hiperproteic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Rețeta de ouă în stil scotch eggs e una de facto englezească și nu are legătură cu Scoția. Face parte din tradiția britanică, iar după ce fusese în trecut marginalizată a revenit în actualitate. Ba chiar, a devenit atât de populară, încât în ultimii ani încât i s-a dedicat o zi națională – 27 iulie.

Revenirea în actualitatea gastronomică a avut loc în contextului noului val al pub-urilor cu specific gastronomic pur englezesc. Alături de pickled eggs, ouăle fierte conservate la borcan, în oțet, asemănătoare murăturilor.

Se pot servi la mesele principale, la modul ideal, cu garnitură verde, adică spanac, broccoli, dovlecei etc. Dar sunt ideale și de luat ca mâncare la pachet sau, cum fac englezii, ca preparat de picnic. Sau ca aperitiv interesant la masa de Crăciun sau de Revelion.

De unde vine numele, care nu are legătură cu Scoția

Se spune că această rețetă a fost inventată în 1738 într-un magazin de delicatese din Londra, Fortnum & Mason, unde era promovată ca un aliment ideal de luat în geantă sau de propus pentru picnicuri în aer liber. O altă ipoteză susține că ar fi fost creată în Yorkshire, în secolul trecut, în restaurantul William J. Scott & Sons. Numele său provine, cel mai probabil, de la verbul englezesc to scotch, care înseamnă „a înveli”, făcând referire la carnea care înfășoară oul.

Un lucru e sigur: sunt un preparat extrem de delicios și deloc pretențios ca ingrediente sau ca mod de preparare. Au pe interior tot ce înseamnă un gust plin de ou și carne impregnată de arome, în contrast cu exteriorul, crocant și aerat.  Se pot consuma calde, la temperatura camerei, dar și reci, ceea ce le face extrem de versatile.

Cum se prepară scotch eggs

În linii mari, e nevoie de ouă, carne tocată, de porc sau amestecul preferat, ceva arome, făină, ou și pesmet. E clasica rețetă fără cântar. adCalculăm circa 50 g de carne pentru fiecare ou, adică fix cât luăm într-o mână, o cantitate în care să încapă un ou fiert. Iar aromele pe care le adăugăm sunt în funcție de gustul personal.

Ouăle se fierb timp de 7-8 minute, astfel încât gălbenușul să fie tare, ferm. Odată fierte, se transferă în apă rece cu gheață – în felul ăsta coaja se desprinde albuș și se curăță apoi uniform și repede.

Condimentăm carnea ca și cum am face chiftele, dar cu ceva mai multe arome: în afară de sare și piper mai merge puțină nucșoară, un strop de sos Worchestershire sau sos de soia, în lipsă, o lingură de muștar picant, ceapă verde tocată foarte mărunt, pătrunjel sau mărar. Este una din posibilități, dar fiecare poate varia amestecul aromatic.

Se amalgamează bine amestecul, va ieși o compoziție cam ca de chiftele. Se porționează în funcție de numărul de ouă și se aplatizează între două foi de hârtie de cuptor, cu un sucitor. Mai departe, înfășurăm fiecare ou fiert cu câte o porție din compoziția de carne aplatizată.

În continuare, urmează procesul standard pentru orice preparat pané: trecem ouăle învelite în compoziția de carne prin făină, apoi prin ou bătut și, la final, prin pesmet. Le prăjim, ca metodă tradițională, în baie de ulei, până devin aurii și crocante. Apoi le scoatem pe hârtie absorbantă. Însă, pentru a reduce nivelul de grăsimi, sunt de luat în calcul și variantele la cuptor sau în air fryer, deja încălzit.

Citește și alte rețete interesante cu ouă:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *