OPINIE | Victor Ponta, candidat pentru președinția României, folosește Pesta Micilor Rumegătoare în interes electoral, în timp ce câteva zeci de oieri protestează în Piața Victoriei / În timpul mandatului său de premier, în 2014, sectorul zootehnic a fost lovit de o boală la fel de gravă și exportul a fost interzis

ovine, victor ponta, pesta micilor rumegatoare Foto: pexels.com/Gül Işık

Candidatul la funcția de președinte al României, Victor Ponta, se cațără electoral pe situația sanitară veterinară gravă din oieritul românesc, cauzată de izbucnirea unui nou focar de Pesta Micilor Rumegătoare, o boală virală care afectează efectivele de ovine și caprine.

Fostul premier, actual deputat proferează neadevăruri și amenință ministrul Agriculturii și autoritățile sanitare veterinare: ”vor plăti dacă nu iau imediat măsuri”, fără să menționeze ce măsuri ar trebui să ia suplimentar pe lângă cele deja decise. 

Victor Ponta a postat pe pagina sa de Facebook, luni, 24 martie, în timp ce câteva zeci de oieri protestează în Piața Victoriei, o înregistrare audio-video cu titlul, scris cu majuscule: DISTRUGEREA CRESCĂTORILOR ROMÂNI DE OVINE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE. 

”Atrag atenția unui lucru extrem de grav pentru crescătorii de animale și pentru noi toți românii. Din nou în România, singura țară din Uniunea Europeană acum înainte de Paște au identificat, au găsit focare de Pesta Micilor Rumegătoare, pentru oi și pentru miei. Au omorât deja, au sacrificat peste 200.000 de animale, nu au dat banii crescătorilor. În felul acesta, românii o să fie obligați să mănânce oaie, miei din import, iar crescătorii de animale români vor suferi din nou. Atrag atenția ministrului și autorităților responsabile că vor plăti pentru acest lucru dacă nu iau imediat măsuri”, afirmă Victor Ponta.

Două vorbe, trei minciuni

Victor Ponta este recunoscut pentru disponibilitatea sa de a minți fără să clipească. Din cauza acestei trăsături de caracter negative, s-a ales cu porecla de Pinocchio. 

Intervenția sa pe Facebook conține câteva neadevăruri. 

1.România nu este singura țară din Uniunea Europeană unde au fost confirmate focare de Pesta Micilor Rumegătoare. Boala este prezentă și în Grecia, Bulgaria, Ungaria și Austria. Focarele din Ungaria și Austria, detectate la începutul acestui an, au fost puse în legătură cu centre de colectare a animalelor din județele Arad și Bihor. Anul trecut, Grecia a acuzat România că a exportat boala pe teritoriul elen, pe fluxurile comerciale.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


2.Este adevărat că au fost sacrificate peste 200.000 de ovine, anul trecut, în baza legislației în vigoare, însă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ( ANSVSA ) face deja plăți către oierii ale căror animale au fost sacrificate din cauza Pestei Micilor Rumegătoare.

3.Oferta de carne de miel din România rămâne intactă. Crescătorii de ovine din toată țara au liber să vândă către abatoare, care vor aproviziona magazinele și piețele agroalimentare. 

2014, anul când Victor Ponta a fost premier, anul groazei pentru crescătorii de animale

În 2014, când Victor Ponta era premier, sectorul zootehnic a fost lovit de o boală virală gravă: Boala limbii albastre/Bluetongue, care a afectat atât bovinele, cât și ovinele. Potrivit unei informări oficiale, primul focar a fost confirmat în 22 august, în județul Buzău. Boala s-a extins rapid, astfel încât, în octombrie 2014, au fost confirmate 1028 de focare de boală în 31 de județe ale României, unde se aflau în total 1.849.107 bovine și 8.296.573 ovine. 

Dintre acestea, au fost declarate susceptibile la boală 66.789 de ovine. Au murit din cauza bolii 750 de ovine. Potrivit datelor ANSVSA, nu ar fi fost sacrificată nicio oaie, din cauza crizei sanitare veterinare.

În schimb, exportul de ovine vii a avut de suferit, pentru câteva luni. Dacă în 2014, încasările au fost de 217.495.000 dolari, în anul următor au scăzut la 169.996.000 de dolari, din cauză că în ianuarie, februarie și martie cantitățile livrate au fost de câteva ori mai mici, sub1000 de tone, decât în alții ani, în același interval, potrivit FAOSTAT

Au fost decise în 2014 următoarele măsuri:

1.supraveghere entomologică;

-controlul circulației tuturor rumegătoarelor susceptibile conform legislației în vigoare;

-închiderea piețelor și târgurilor până la data de 5 octombrie 2014 pe întreg teritoriul României și verificarea respectării;

-vaccinarea BTV pentru exploatațiile comerciale de bovine este posibil de aplicat, voluntar la solicitarea fermierilor profesioniști;

-actualizarea programului BT al României pentru anul 2014

2.întâlnirea cu echipa comunitară veterinară de urgență (CVET) și stabilirea strategiei de control al BT 2015 și posibilității de vaccinare (7-8 octombrie 2014);

3.principalele concluzii și recomandări ale reuniunii CVET

interzicerea exportului de animale către alte țări;

-ca posibile opțiuni de control, doar vaccinarea tuturor animalelor susceptibile poate fi considerată un instrument de control eficient pentru această boală; acest lucru ar implica un efort mare din punct de vedere

financiar și logistic, ținând cont și de specificul sistemului de creștere a animalelor din România și de perioada scurtă de timp până la următorul sezon al vectorilor ( insecte Culicoide, n.m. );

-având în vedere situația specifică a României, restabilirea comerțului internațional ar trebui să fie principala prioritate națională.

Criza sanitară veterinară actuală din România

Focarul de Pesta Micilor Rumegătoare a fost detectat la începutul lunii martie  în județul Bihor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ( ANSVSA ) a interzis mișcarea animalelor vii în afara județelor Arad și Bihor.

Mai mult, Comisia Europeană a emis recent o decizie prin care a cerut autorităților românești să interzică circulația ovinelor și caprinelor de pe întreg teritoriul României pe piața comunitară. 

Sunt permise exporturile de carcase/produse din carne de oaie și capră pe piața comunitară și exporturile de animale vii și carcase/produse din carne pe piețele terțe, dacă partenerii comerciali din țările respective vor solicita.

PMR a fost confirmată pentru prima oară în România în iulie 2024. Au fost confirmate în total 67 de focare, în județele Tulcea, Constanța, Brăila și Timiș. La începutul lunii noiembrie, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor a comunicat pe platforma WAHIS că toate focarele au fost stinse. Autoritățile românești au ridicat ulterior toate restricțiile impuse crescătorilor de animale, din cauza PMR, și exporturile au fost reluate către toate destinațiile, până recent, când a fost depistat focarul din Bihor.

Citește și FOTO-VIDEO | Câteva zeci de oieri protestează în Piața Victoriei / Fermierii sunt speriați că le vor scădea vânzările, înainte de Paște, din cauza blocării exporturilor în UE, ca urmare a apariției unui nou focar de Pesta Micilor Rumegătoare

Comentarii

  1. Mincinosului ăstuia nici nu mai trebuie să-i răspunzi. Pe intervențiile lui ar trebui pus un semn, ceva de genul nasului lui Pinocchio, ca la reclame sau la publicitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *