Festivalul Oktoberfest din München se redeschide după o închidere temporară în urma unei ameninţări cu bombă / Poliția a stabilit că incidentul are legătură cu o dispută familială

Poliția germania politist Sursa foto: Dreamstime

UPDATE

Festivalul berii Oktoberfest din München va fi redeschis la ora locală 17:30 (15:30 GMT) după ce a fost închis miercuri, timp de câteva ore, din cauza unei ameninţări cu bombă, a anunţat primarul oraşului, Dieter Reiter, transmite agenţia de știri DPA, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Festivalul tradiţional al berii a fost închis cât timp ce poliţia a răspuns la o ameninţare cu bombă după o explozie de miercuri dimineaţă în urma căreia o clădire din capitala landului Bavaria a fost cuprinsă de flăcări, un incident despre care se crede că ar avea legătură cu o dispută familială.

Un suspect în vârstă de 57 de ani, cetăţean german din oraşul vecin Starnberg, a fost găsit rănit lângă un lac situat în apropiere de locul incendiului şi a decedat ulterior.

Două femei – mama şi fiica bărbatului – se află internate în spital, a declarat poliţia.

O declaraţie publicată pe site-ul oraşului precizează că decizia de a închide zona festivalului a fost luată “din cauza unei ameninţări cu bombă în legătură cu explozia din nordul Münchenului”.

Municipalitatea a declarat că a fost primită o scrisoare conţinând ameninţarea.

Poliţia a răspuns unui apel dat la ora locală 04:41 (02:41 GMT) care semnala un incendiu într-o zonă rezidenţială din sudul oraşului german, după ce au fost auzite explozii.

În clădirea în flăcări au fost găsite capcane explozive, fiind solicitată intervenţia forţelor specializate pentru dezamorsarea acestora, în timp ce trei vehicule arse au putut fi văzute în apropiere.

Au fost dispuse evacuări pe o rază de 200 de metri în jurul clădirii, sute de echipaje intervenind la faţa locului, inclusiv pompieri şi ofiţeri înarmaţi.

“Din informaţiile pe care le avem în prezent, este destul de clar că investigăm o dispută familială”, a declarat un purtător de cuvânt.

Cunoscut local sub numele de Wiesn, festivalul berii Oktoberfest atrage milioane de vizitatori în fiecare an, în fiecare toamnă, pe pajiştea Theresienwiese din oraş.

Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 20 septembrie – 5 octombrie.

Ameninţarea cu bombă este al doilea incident care provoacă panică la ediţia din acest an a Oktoberfest. Sâmbătă, aglomeraţia a provocat panică şi a condus la închiderea temporară a căilor de acces.

ȘTIREA INIȚIALĂ

O persoană grav rănită a murit, într-un imobil rezidenţial care a fost incendiat în mod voit, într-un conflict familial, a anunţat miercuri Poliţia din Munchen, după care a precizat că explozivi au fost descoperiţi explozivi în clădirea respecitvă şi că studiază ”posibile legături” între incendiu şi festivalul berii Oktoberfest, închis, relatează Le Figaro, transmite News.ro.

Situaţia după acest incident era confuză, potrivit ziarului.

„Un imobil rezidenţial a fost incendiat în mod voit, în cadrul unui conflict familial”, a anun ţat pe X poliţia, care a anunţat ulterior că s-au găsit explizivi în clădire.

„Anchetăm în toate direcţiile. Examinăm legături posibile cu alte locuri la Munchen, inclusiv Theresenwiese”, locul unde se desfăşoară sărbătoarea berii, a anunţat Poliţia din Munchen, care a cerut personalului prezent să plece.

Oraşul Munchen că Theresenwiesen rămâne închisă, ”pentru moment”, până la ora locală 17.00 (18.00, ora României).

Autorităţile au evocat ”o alertă cu bombă legată de explozia în nordul Munchenului”.

Potrivit tabloidului Bild, o persoană care se află la originea incendiului a murit.

Un dispozitiv de poliţie important a fost desfăşurat în jurul unui imobil rezideţial în care a izbucnit incendiul, urmat de o explozie.

O persoană a fost grav rănită, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei din capitala bavareză.

Ea nu a confirmat însă informaţii de presă potrivit cărora s-au tras focuri de armă, iar o persoană a fost găsită moartă.

Tablodul Bild a scris că un bărbat a fost găsit mort, suspectat de provocarea incendiului şi exploziei, după care s-a sinucis şi că o a doua persoană a fost găsită rănită prin împuşcare.

NICIUN PERICOL PENTRU PUBLIC

”Nu există, în prezent, niciun pericol pentru public”, a declarat tabloidului un purtător de cuvânt al poliţiei.

El a adăugat că ”nu există nicio legătură cu Oktoberfest”, o sărbătoare tradiţională organizată în prezent în oraş.

Potrivit poliţiei, pompieri au fost chemaţi la faţa locului miercuri, către ora locală 4.40 (5.40, ora României).

Circulaţia în zona incendiului a fost oprită pe timpul intervenţiei pompierilor.

Poliţia a anunţat că dispozitive explozive au fost descoperite într-un imobil rezidenţial în nordul Munchenului, unde a avut loc incidentul şi că anchetează cu privire la o eventuală legătură cu Oktoberfest, care se desfăşoară în apropierea centrului capitalei Bavariei.

Cea de-a 190-a ediţie a l’Oktoberfest a început la 20 septembrie şi urmează să se încheie duminică.

Autorităţile au anunţat la jumătatea sărbătorii, în weekendul trecut, că 3,5 milioane de persoane au participat la eveniment, mai puţine decât în cele 3,6 milioane de persoane care participaseră la Oktoberfest până la acel moment anul trecut.

Therensewiese a fost închisă sâmbătă din cauza unei afluenţe prea mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *