Indicele FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut uşor în iulie / Preţurile la cereale au scăzut cu 3,8% faţă de iunie

romania, exporturi, cereale, ins Sursa foto: Dreamstime

Indicele global al preţurilor produselor alimentare s-a atenuat uşor în iulie, scăderile consemnate la cereale fiind compensate parţial de creşterile înregistrate la zahăr, uleiuri vegetale şi carne, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

FAO publică lunar propriul Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În iulie, acest indice s-a situat la o medie de 120,8 puncte, în scădere faţă de 121 puncte în iunie. Iniţial, datele pentru iunie indicaseră un nivel de 120,6 puncte.

Valoarea din iulie 2024 este cu 3,1% mai mică faţă de valoarea din perioada similară a anului trecut şi cu 24,7% sub vârful atins în 2022.

În iulie, preţurile la cereale au scăzut cu 3,8% faţă de iunie, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii aproape patru ani, preţurile de export pentru toatele cerealele importante reducându-se pentru a doua lună consecutiv.

Preţurile la grâu au scăzut în urma disponibilităţii recoltelor de grâu de iarnă din emisfera nordică şi a condiţiilor favorabile pentru culturile de primăvară din Canada şi SUA, a precizat FAO.

“De asemenea, preţurile de export pentru porumb au scăzut, pe fondul progreselor înregistrate de culturile din Argentina şi Brazilia, comparativ cu anul trecut, în timp ce condiţiile din SUA rămân robuste”, se arată în raport.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Dreamstime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *