Florin Stegariu (Clubul Fermierilor Români): Economia viitorului nu premiază efortul fără o direcţie strategică. „Avem nevoie să recâştigăm competitivitatea produselor agroalimentare”

florin-stegariu-clubul-fermierilor-romani-economia-viitorului-nu-premiaza-efortul-fara-o-directie-strategica-avem-nevoie-sa-recastigam-competitivitatea-produselor-agroalimentare foto: cfro.ro

Agricultura românească are nevoie de peste 1.000 de specialişti în informatică agricolă pentru analiza datelor, pentru a utiliza roboţii, dronele, inteligenţa artificială, cu particularităţi în toate fermele din zona rurală, a declarat, joi, preşedintele Clubului Fermierilor Români, Florin Stegariu, la Forumul Naţional „Viitorul Agriculturii’”, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„Agricultura nu este doar un sector cu specific izolat, aparte sau pur sezonier, este un domeniu esenţial pentru viitorul României şi trebuie abordat cu o viziune pe termen lung. Tocmai de aceea, Clubul Fermierilor Români propune astăzi un mecanism real de transformare, o arhitectură de construcţie naţională, un parteneriat naţional multisectorial construit prin dialog cu fermieri, procesatori, retaileri, universităţi şi instituţiile publice. Acest forum marchează lansarea unei serii de iniţiative de mare interes şi de impact pentru agricultura viitorului, construite pe baza nevoilor reale din teren”, a transmis Stegariu, în deschiderea evenimentului.

În acest context, preşedintele Clubului Fermierilor Români a punctat importanţa produsului românesc şi necesitatea de a recâştiga competitivitatea şi a creşte exporturile de valoare adăugată.

„Avem nevoie să recâștigăm competitivitatea pe harta europeană a produselor alimentare”

„Consider că cel mai important punct al acestui forum este produsul românesc de care avem cu toţii atât de mare nevoie, să fie un produs puternic şi să integrăm competitiv lanţul agroalimentar, să recâştigăm competitivitatea pentru a reuşi să echilibrăm balanţa comercială şi pentru a creşte exporturile şi nu exporturi de materie primă, exporturi de valoare adăugată, pentru că orice export de materie primă este o oportunitate irosită.

Consider că economia viitorului nu premiază efortul fără o direcţie strategică. Avem nevoie să producem mai mult, să procesăm mai mult, să creăm branduri puternice, branduri regionale care să scoată potenţialul României din toate palierele de activitate şi să reuşim să recâştigăm competitivitatea pe harta europeană a produselor agroalimentare”, a susţinut Florin Stegariu.

Clubul Fermierilor propune un sistem de asigurări agricole public-privat

În opinia acestuia, un alt punct al dezbaterilor şi o altă iniţiativă este un sistem naţional de gestiune a riscurilor de mediu şi climă şi stabilitatea economică a fermelor, pentru că în ultimii ani fermierii români s-au confruntat cu foarte multe perioade de volatilitate şi de impredictibilitate.

„Consider că antreprenorul în agricultură este cel care îşi începe anul cu toate variabilele necunoscute, motiv pentru care propunem un sistem de asigurări agricole dezvoltat printr-un parteneriat public-privat, care să răspundă riscurilor identificate la nivelul ţării. De asemenea, avem nevoie de o nouă abordare pentru un cadru financiar multianual pentru dezvoltarea agriculturii care să ofere predictibilitate şi acces la capital, pentru a spori şi a construi pe termen lung valoarea fermei şi, implicit, a tuturor planurilor de dezvoltare din lanţul agroalimentar, prin constituirea unor fonduri de investiţii la nivel naţional şi regional, pentru integrarea tuturor afacerilor şi creşterea lor către o competitivitate ridicată”, a mai menţionat acesta.

Stegariu a subliniat că agricultura are nevoie, de asemenea, de un program naţional de digitalizare, dar şi de cursuri pentru a forma specialişti în informatica agricolă.

Se impune și un program de digitalizare a sistemului agricol

„Nu în ultimul rând, un program naţional de digitalizare, pentru că digitalizarea nu mai este un moft în agricultură, este o necesitate pentru a fi performanţi, pentru a fi atractivi, pentru a putea asigura transferul generaţional al tinerilor care îşi doresc să rămână în satul românesc şi să construiască în fermele de familie. De aceea, primul pas esenţial – şi asta a fost propunerea noastră – e să creăm un curs şi un studiu pentru specialişti în informatică agricolă. Avem nevoie de peste 1.000 de specialişti în informatică agricolă pentru a schimba şi a reda noua dimensiune a fermelor din România actualizate la tehnologiile moderne actuale.

Şi, desigur, avem nevoie să-i pregătim pentru analiza datelor, pentru a utiliza roboţii, dronele, inteligenţa artificială, cu particularităţi în toate fermele din zona rurală. Şi avem nevoie de sprijinul lor, al specialiştilor, în inserţia în ferme şi de crearea unui centru de comandă, pentru a putea avea raportarea privind toate problemele care se ivesc la nivelul fermei în implementarea agriculturii 4.0 şi 5.0. Astăzi doresc să fim autorii unui nou început, pentru că viitorul agriculturii nu stă într-o singură viziune, stă în curajul de a construi împreună”, a mai punctat el.

Clubul Fermierilor Români a organizat, joi, Forumul Naţional pentru Viitorul Agriculturii, reuniune dedicată prezentării concluziilor şi promovării iniţiativelor importante rezultate din seria celor şase forumuri regionale desfăşurate în ultimele luni. La deschiderea evenimentului a participat preşedintele României, Nicuşor Dan.

Forumul reuneşte aproximativ 100 de lideri, proveniți din Forumurile regionale: fermieri – antreprenori performanţi din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării, reprezentanţi ai autorităţilor şi ai instituţiilor cheie în dezvoltarea sectorului, precum şi lideri din industrii conexe şi complementare agriculturii: retail, tehnologie, transport, energie, sustenabilitate şi domeniul bancar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *