Festivalul Toamna la Ceaun în București- de joi până duminică, în Parcul Naţional

Festivalul Toamna la Ceaun în București- de joi până duminică, în Parcul Naţional
foto: pixabay.com@ArmbrustAnna

Bucureștenii și toți cei în trecere prin capitală sunt așteptați spre finalul săptămânii la un festival mai puțin obișnuit. Pe Bulevardul Basarabia, la intrarea în Parcul Național, va avea loc de joi și până duminică Festivalul Toamna la Ceaun, transmite Agerpres.

„Zeci de ceaune clocotesc de nerăbdare să-ţi cucerească papilele gustative într-o competiţie a aromelor cum n-ai mai văzut! De la borşuri şi pastrame, până la sarmale, tocăniţe şi celebra zacuscă – nimic nu scapă de sub capac. Iar vedeta absolută, regele neîncoronat al festivalului, va fi (aţi ghicit!) Ceaunul”, informează organizatorii într-un comunicat.

Potrivit acestora, vizitatorii vor avea posibilitatea să achiziţioneze de la tochitură moldovenească şi tocană de oaie la ceaun, până la gulaş de vită, porc şi fasole, precum şi zacuscă, magiun de prune şi multe alte delicii. De la festival nu vor lipsi cel mai mare Ceaun cu zacuscă şi cel mai mare Ceaun cu magiun de prune. De asemenea, vizitatorii vor găsi la comercianţi mititei, pastramă, cârnaţi de Pleşcoi şi ciolane, dar şi clătite, gogoşi şi kurtos kalacs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți