Uleiul este unul dintre elementele de bază ale dietei mediteraneene. Una dintre marile dileme, atunci când vrei să mănânci sănătos, este să răspunzi la o întrebare: „Este mai bine să gătesc cu ulei de măsline sau cu ulei de floarea-soarelui și, mai exact, care dintre ele este mai bun pentru prăjit?”, arată ABC.
În mod obișnuit, în multe case s-a folosit și se folosește uleiul de floarea-soarelui pentru prăjit.
Ambele uleiuri au proprietăți. De exemplu, uleiul de măsline, bogat în polifenoli, antioxidanți și grăsimi bune pentru sănătate, previne bolile cardiovasculare, este benefic pentru sănătatea creierului și ajută sistemul imunitar. În cazul uleiului de floarea-soarelui, acesta poate avea, de asemenea, proprietăți antioxidante și antiinflamatoare.
În acest context, Boticaria García (cum e cunoscută în mediul on-line) a răspuns la această întrebare. „Este adevărat că atunci când încălzim ambele uleiuri la temperaturi ridicate, moleculele lor se oxidează, producând peroxizi, aldehide și cetone”, explică farmacista – nutriționistă.
Acest proces duce la formarea de compuși „potențial toxici pentru celule”, dar există mici diferențe. După cum subliniază García, „grăsimile mononesaturate din uleiul de măsline sunt mai stabile și rezistă mai bine la temperaturi ridicate”. Ea accentuează faptul că „grăsimile polinesaturate din uleiul de floarea-soarelui” se oxidează mai ușor.
În concluzie, „dacă îți permiți, uleiul de măsline este mai sănătos”. Singura piedică ce rămâne în fața schimbării obiceiurilor de prăjit este prețul exorbitant al uleiului de măsline.
Soluția economică ar fi să prăjim mai puțin și să gătim mâncarea la grătar, coaptă sau fiartă, cu doar 1-2 linguri de ulei de calitate.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți