De ce este obligatoriu să ai pește pe masa de Revelion și de ce ar trebui să fie gătit întreg/ Rețete de pește potrivite pentru această ocazie

De ce este obligatoriu să ai pește pe masa de Revelion și de ce ar trebui să fie gătit întreg/ Rețete de pește potrivite pentru această ocazie
Foto: Edwin Remsberg / VWPics / Profimedia

Printre multe superstiții și tradiții mai noi la trecerea în noul an, se zice că trebuie să ai pe masă un pește gătit întreg. De ce pește? Pentru că peștele are o simbolistică specială, venită din vechime, fiind asociat cu bogăția, norocul și are o reprezentare specială în dogmele creștine.

Originea și semnificația simbolului peștelui

Simbolul peștelui provine dintr-un acronim grecesc care rezumă una dintre cele mai fundamentale declarații ale credinței creștine: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. În limba greacă, această frază este: Ἰησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ.

Luând prima literă a fiecărui cuvânt, se formează cuvântul ΙΧΘΥΣ (Ichthys sau Icthus), care înseamnă „pește” în greacă. Din acest motiv, simbolul a devenit o reprezentare a identității lui Iisus. În unele versiuni ale emblemei, literele grecești apar în interiorul sau sub desenul peștelui.

Referințe biblice și simbolism

Simbolul peștelui amintește, de asemenea, de diverse momente din istoria creștinismului:

  • Miracolul peștilor: În două rânduri, Iisus a înfăptuit miracole legate de pești (Luca 5:4–7; Ioan 21:4–6).

  • După Înviere a mâncat pește împreună cu discipolii săi (Luca 24:42; Ioan 21:13).

  • Taxa Templului: Cu o altă ocazie, Iisus i-a poruncit lui Petru pescarul să prindă un pește care conținea o monedă pentru a plăti taxa templului (Matei 17:27).

  • Înmulțirea hranei: În miracolele hrănirii celor cinci mii și a celor patru mii de oameni, peștele a făcut parte din hrana pe care Iisus a multiplicat-o (Matei 14:15–21; 15:32–38).

- articolul continuă mai jos -

Superstițiile populare

Se spune că peștele de pe masa de Anul Nou trebuie să fie întreg, pentru că astfel vei fi oclit de boli și necazuri în anul ce vine sau cu alte cuvinte „te vei strecura ca peștele prin apă”.

Ce pești se pretează a fi gătiți întregi pentru masa de Revelion

Păstrăv pe pat de legume

Se pregătesc peștii curățați de intestine (dar întregi, cu cap și coadă). Se stropesc cu ulei de măsline, se asezonează cu piper, rozmarin, lămâie, usturoi.

Se pun legume tăiate cuburi sau felii și stropite cu ulei de măsline la cuptor la o temperatură de 180 de grade pentru 30 de minute. Puteți folosi ceapă, ardei, rădăcinoase, cartofi dulci, sfeclă, dovlecei, vinete, căței de usturoi în coajă, o crenguță de rozmarin. După 30 de minute se întorc, iar deasupra se pun peștii. Se reintroduc în cuptor la 200 de grade. În 15 minute sunt gata, se sărează cu fulgi de sare.

Doradă la sare

Se face un amestec din albuș bătut și un kg de sare grunjoasă. Se pune un pat de sare în tava de cuptor, se așează peștii întregi curățați de mațe și se acoperă cu sare.

Se pune tava la cuptor la 200 de grade pentru 20 de minute. Se scoate, se lasă 5 minute la răcit și se sparge crusta de sare. Apoi se servește peștele cu garnitură sau salată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți