Cuptorul tradițional din incinta Muzeului Satului din Baia Mare va fi pus la dispoziția gospodinelor care doresc să își pregătească preparatele pentru masa pascală, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul instituției, Monica Mare.
„Ne-am gândit să oferim posibilitatea celor care locuiesc în oraş şi doresc să îşi coacă cozonacii sau alte preparate la cuptorul ţărănesc, afară, în curtea muzeului. Cuptorul tradiţional va fi încălzit cu lemne, iar toate preparatele coapte aici vor avea un gust deosebit. E cunoscut faptul că mâncarea gătită cu lemne are un gust aparte şi oferă o anumită aromă preparatelor. Atât cozonacii, dar şi friptura coaptă la cuptor au mici secrete care ţin şi de întreţinerea focului, lemnele folosite. Gestul nostru e de a încerca şi a-i convinge pe oameni că obiceiurile de altădată mult mai simple ca cele contemporane, aveau o anumită frumuseţe şi încărcătura în viaţa unei gospodării, îndeosebi în apropierea sărbătorilor importante de peste an. Muzeul Satului încearcă şi în acest mod să reînnoiască o tradiţie aproape dispărută, gătitul la cuptor”, a spus Monica Mare.
Potrivit acesteia, angajații muzeului vor pregăti cuptorul și vor întreține focul, în timp ce gospodinele vor fi responsabile de supravegherea coacerii preparatelor.
„Cuptorul va fi încins, pregătit cum trebuie pentru o astfel de operaţiune, iar persoanele care doresc să îşi coacă preparatele au doar sarcina de a se asigura că procesul de coacere e cel potrivit. Sigur, gospodinele din oraş care doresc să încerce această originală coacere a bunătăţilor trebuie să vină de acasă cu toate gata pregătite, doar pentru a le coace la cuptor”, a mai spus Monica Mare.
Pregătirea cuptorului pentru coacerea preparatelor va avea loc în Sâmbăta Mare, în intervalul 10:00 – 14:00.
Muzeul Satului din municipiul Baia Mare se numără printre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureș. În incinta sa se regăsesc gospodării tradiționale din lemn și lut, reprezentative pentru cele patru zone etnografice ale județului.
De asemenea, muzeul adăpostește o biserică de lemn datând din anul 1630, adusă din satul Chechiș, unde, cu ocazia marilor sărbători de peste an, sunt oficiate slujbe religioase.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți