foto: Pexels/Kindelmedia
Tot mai multe persoane au decis să nu aprindă niciodată aragazul. Curios, dacă ne gândim că mulți alții păstrează rețetele bunicii ca pe o comoară, cumpără cărți și gadgeturi, se înscriu la cursuri și, în general, profită de orice moment pentru a se închide în bucătărie, notează La Vanguardia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Motivele sunt numeroase: lenea, lipsa de timp, inerția, sau, în unele cazuri, simpla acceptare a propriilor limite. Iată câteva opinii ale unor persoane care nu gătesc de ani de zile – sau o fac doar foarte ocazional – pentru a afla cum arată viața de zi cu zi a cuiva care nu își pregătește niciodată singur mâncarea. Cei pasionați de gătit ar putea spune că e de neînțeles, dar cei din tabăra opusă susțin că mănâncă foarte bine și nu intenționează să schimbe asta.
„Mănânc variat, de ce să mă complic?”
Pere Minguet are 77 de ani, este văduv și locuiește singur într-un mic oraș din Catalonia. De mult timp nu mai gătește și nu are de gând să o facă, deoarece a decis să se lase pe mâna celor mai buni în această privință. Nu îi place să gătească doar pentru el, așa că și-a construit o rutină strictă: la prânz mănâncă mereu în diverse restaurante de încredere, care îi trimit pe Whatsapp meniul zilei dimineața. Seara, în fiecare zi, ia un sandviș, astfel că aragazul din casa lui nu se aprinde niciodată.
„Nu mă apuc să gătesc tăiței la oală doar pentru mine”
Profilul lui Pere – un pensionar care trăiește singur – este foarte comun printre cei care iau masa zilnic în oraș. Manuel Bocero, tehnician de teatru și audiovizual din Barcelona, are 40 de ani și, deși e departe de pensie, ia prânzul și cina aproape în fiecare zi în oraș. În lipsă, cumpără un fel gata preparat. Orice, numai să nu gătească. ”Foarte mulți iau masa în oraș în fiecare zi, mai ales pensionari, văduvi sau burlaci, care nu vor să cheltuiască mai mult de 8 euro pe o masă și care au știut să găsească localurile bune pentru asta”, spune el.
Nu știe exact să spună de ce nu gătește niciodată. A descoperit pur și simplu că îi e foarte comod să mănânce prin barurile de cartier unde se servește „meniul zilei”, cu mâncare bună, la prețuri decente și variată. „Nu mă apuc să gătesc tăiței la oală doar pentru mine.”
Deși nu mai gătește de ani buni, s-a făcut expert în a descoperi oferte. „Produse ultracongelate iau des”. Cu un astfel de produs a rezolvat cina, de exemplu.
Cu toate astea, spune că își îngrijește alimentația. „Tocmai de aceea mănânc în oraș: de fiecare dată când gătesc eu, cheltuiesc enorm, pentru că aleg mereu cele mai scumpe produse. Sunt leneș, dar gurmand”, glumește.
„Nu îmi place să mănânc singur, așa că am făcut un club”
Miguel Herrero, fondatorul Clubului „Nu mânca niciodată singur”, a transformat nevoia sa de socializare într-un proiect hedonist și non-profit. „Mi-am dat seama că nu îmi place să mănânc singur. Cum locuiesc singur, a trebuit să inventez o metodă, și am descoperit că erau și alte persoane cu aceeași problemă”, spune el.
Organizează cine în timpul săptămânii pentru grupuri de 6–8 persoane pe care le selectează personal. Participanții nu se cunosc între ei și vin fără obligații sau așteptări, doar pentru conversație și mâncare bună. „Singura regulă este ca toată lumea să ia parte la aceeași conversație, ca nimeni să nu rămână pe dinafară.”
Herrero ia masa și cina în oraș în fiecare zi, din plăcere și pasiune pentru gastronomie. „Îmi place munca bucătarilor și am decis să îmi dedic o parte mare din venituri vizitării restaurantelor”, spune el. Cheltuiește mai mult pe restaurante decât pe rata la casă.
De trei-patru ori pe săptămână merge la restaurante de top, fie cu clubul, fie cu prieteni. „Doar când călătoresc mănânc singur. În Madrid, unde locuiesc, niciodată.”
Cu toate acestea, se declară nostalgic față de tradiția meniului zilei, pe care o vede în declin. „Din cauza muncii la distanță și a dispariției pauzei de prânz, oamenii renunță la ea. E păcat.”
Acasă, aragazul său e neatins. Chiar și micul dejun îl ia în oraș destul de des: „Îmi place să descopăr noi locuri, mai ales cofetării sau churrerii (churros sunt un fel de gogoși-n.r.), și pot traversa orașul doar pentru asta.” În frigider ține doar strictul necesar pentru un mic dejun rapid: lapte, ouă și mezeluri.
„Nu e că nu știu să gătesc, ci pur și simplu nu am nevoie”
Sergio Terol, președintele Academiei de Gastronomie din Comunitatea Valenciană, spune simplu: „Când e nevoie, gătesc. Dar nu e ceva obișnuit.”
Locuiește singur, călătorește mult și ia între 10 și 12 din cele 14 mese săptămânale la restaurante. „Dacă trebuie să improvizez acasă, desfac un somon, un jamón bun sau niște anșoa. Dar nu se întâmplă des.”
E un gurmand, vizitează frecvent restaurante de top din Valencia, iar dacă îi place un loc anume, merge chiar dacă e departe. „Uneori călătoresc doar ca să încerc un restaurant.”
Spune că îi place să simtă pulsul străzii, așa că mănâncă și în localuri mai banale, chiar dacă nu îl impresionează, doar pentru a rămâne conectat la scena gastronomică.
Riscurile de a nu găti niciodată
Pere, Manuel, Miguel și Sergio sunt exemple că poți mânca bine fără să intri vreodată în bucătărie. Totuși, există și cazuri în care lipsa totală a gătitului poate afecta sănătatea fizică și psihică. În plus nu este un model pe care să și-l poată permite oricine, mai ales în România și mai ales în ultimii ani, când restaurantele s-au scumpit exagerat. În plus în România meniul zilei nu este atât de uzual. Dar pe alocuri există și dacă nu-ți place sa gătești ai putea face ceva cercetări în acest sens.
Psiholoaga Irene Ampuero, de la Institutul Psihologic Cláritas din Madrid, explică faptul că, de multe ori, a nu găti nu este o alegere organizată și strategică, ci rezultatul unei vieți dezordonate. „La persoanele care trăiesc „pe fugă” lipsește organizarea, ceea ce duce la comenzi frecvente de mâncare, opțiuni mai puțin sănătoase și, în final, la creșterea sentimentului de vinovăție.”
Pentru a evita acest lucru, spune ea, e important „să înveți să îți planifici mesele realist și să înțelegi valoarea unei alimentații echilibrate”. Recomandă schimbarea treptată, fără presiune, și aprecierea fiecărui mic progres. „Este un mod de a înțelege că ai grijă de tine nu doar în prezent, ci și în viitor”, conchide ea.
