Grăsimile omega-3 sunt printre puținele „super-nutrienți” care chiar și-au câștigat pe merit reputația. Pentru copii, ele ajută la dezvoltarea creierului, a ochilor, a imunității și susțin un comportament alimentar și cognitiv echilibrat.
Știu, pe hârtie sună minunat. Dar ce te faci dacă ai un copil căruia gustul de pește nu îi place, sau textura, sau mirosul (mai ales)?
Știm cu toții cât de sănătos este peștele în orice formă ar fi el. Un pas foarte important în a avea un copil sau un adolescent care mănâncă pește este să îl sensibilizăm încă de foarte mic cu acest aliment. Așadar, începeți cât mai devreme, cu acordul pediatrului, firește, să îi oferiți celui mic bucăți de pește fără oase, gătit bine, cât mai proaspăt.
Acizii grași omega-3 (EPA și DHA) fac parte din structura creierului și a retinei. Pentru cei mici, beneficiile includ: dezvoltarea cognitivă și atenția, memoria și capacitatea de concentrare, sănătatea vederii, imunitate mai bună, reglarea inflamației în episoadele de răceli, alergii, eczeme, posibil rol în reglarea somnului.
DHA-ul este cel mai valoros, iar sursa nr. 1 este peștele gras. Peștele este foarte bine tolerat de majoritatea copiilor dacă este introdus treptat, gătit simplu și combinat cu arome familiare.
Somon, cod sau păstrăv amestecat cu:
Chifteluțe rumenite la cuptor, moi și ușor de mâncat fie strecurate la micul dejun printre alte preparate, fie la gustare sau la felul principal.
Pastele sunt printre preferatele celor mici. Indiferent dacă le vor cu sos roșu sau alb, sunt un instrument excelent de a „strecura” anumite ingrediente.
Paste + sos de roșii + ton în suc propriu. Puteți adăuga oregano sau alte ierburi aromatice.
Se amestecă foarte bine și nu se simte „mirosul specific”.
O felie de quiche cu ton și legume nu are gustul clasic de pește și pentru copiii mofturoși este perfectă.
Adăugați plante aromatice, ceapă verde și cât mai multe legume.
Tot aici puteți încerca crema de brânză cu ton, lămâie, mărar și ceapă verde, pusă pe pâine prăjită.
Lămâia „taie” mirosul, iar untul face totul mai cremos și mai ușor de acceptat. Peștele merge de minune la cuptor alături de rozmarin.
Peștele este respins uneori pentru că:
Vestea bună: gusturile se educă. Cu încercări diferite, majoritatea copiilor ajung să mănânce pește fără probleme.
O bucățică cât o lingură, nu o farfurie întreagă. Dacă iau 1–2 înghițituri, este suficient pentru început.
Fără mirosuri puternice, fără prăjeli, fără uscat carnea.
Încercați și variante de pane-uri făcute în casă (ou + pesmet).
Paste, cartofi, orez, sos de roșii, porumb și alte ingrediente preferate.
Chifteluțe, burgeri, paste, quiche-uri; puteți adăuga dressing de iaurt dacă le place.
Are gust mai blând, este mai ușor de acceptat.
Când copiii „construiesc” farfuria, sunt mult mai predispuși să o mănânce.
Ce tipuri de pește sunt potrivite pentru copii? Somon, păstrăv, sardine, macrou, cod, ton „light” în suc propriu.
Orientativ:
1) Chifteluțe de somon la cuptor
Somon fiert + cartof + ou + pătrunjel, formăm biluțe, coacem 15–20 min.
Foarte puțin miros, mult omega-3.
2) Paste cu ton și sos de roșii
Paste preferate + sos simplu + ton în suc propriu + busuioc/oregano. Rapid, gustos, acceptat de toți copiii.
3) Quiche cu ton și porumb
Ton + ou + iaurt + porumb + legume, coaptă într-o formă rotundă, se taie precum pizza.
Mult mai sănătoasă decât variantele cu salam sau cârnăciori.
4) Păstrăv la cuptor cu lămâie
Aromă delicată, perfectă pentru acomodare. Alternativ: dorada, biban de mare.
5) Burger de somon
Somon tocat + cartof dulce + puțin ulei de măsline, copt în formă de burger.
Arată ca un burger, dar e sănătos.
Omega-3 este un nutrient esențial pentru creierul, vederea și imunitatea copiilor.
Peștele poate fi introdus devreme, în forme prietenoase, combinate inteligent, fără presiune. Cu răbdare și variație, chiar și cei mai mofturoși copii ajung să îl accepte. Totul este să îl mâncăm și noi, ca părinți, și să nu renunțăm să îl oferim în alimentație.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți