Alegerea unui pepene verde dulce și bine copt poate părea uneori o loterie. Există însă câteva indicii care pot fi urmărite atunci când cumpărăm fructul, de la pata de contact cu solul și aspectul cojii până la greutate și sunet. În ceea ce privește nitrații, lucrurile sunt mai complicate: conținutul acestora nu poate fi stabilit cu certitudine prin simpla examinare a pepenelui, transmite MEDIAFAX.
Contează și condițiile în care este cultivat pepenele, o plantă iubitoare de soare și de soluri mai uscate. Distanța dintre plante ar trebui să fie de aproximativ un metru – un metru și jumătate, deoarece pepenii cultivați prea aproape unii de alții se pot dezvolta mai greu.
Udarea se face cu cantități moderate de apă, fără îmbibarea solului, iar pepenii ajung, în general, la maturitate la aproximativ 80-100 de zile de la plantare.
Unul dintre primele lucruri care pot fi observate este pata formată în zona în care pepenele a stat pe pământ.
Dacă aceasta are o culoare galben-crem sau galben intens, poate fi un indiciu că fructul a avut suficient timp să se coacă. O pată foarte deschisă sau albicioasă poate indica faptul că pepenele a fost recoltat mai devreme.
Există și o serie de reguli populare potrivit cărora pepenii rotunzi ar fi mai dulci, iar cei alungiți ar avea un conținut mai mare de apă. De asemenea, dungile mai depărtate sunt uneori asociate cu un gust mai intens.
Aceste criterii nu reprezintă însă metode sigure de determinare a gradului de coacere sau a gustului.
În schimb, poate fi urmărit și aspectul cojii. Un pepene ajuns la maturitate are, de regulă, o coajă mai degrabă mată, în timp ce una foarte lucioasă poate indica un fruct insuficient copt.
Un alt criteriu folosit frecvent este greutatea. Dintre doi pepeni de dimensiuni asemănătoare, poate fi ales cel care pare mai greu raportat la mărimea sa, ceea ce poate indica un conținut ridicat de apă.
Și testul sunetului este cunoscut de consumatori. La lovirea ușoară a cojii, un sunet profund și ușor gol este asociat în mod tradițional cu un pepene copt. Un sunet foarte înfundat poate sugera că fructul este prea copt, iar unul mai metalic că nu a ajuns încă la maturitate.
Codița uscată este, de asemenea, considerată un posibil indiciu al maturității, în timp ce una verde poate sugera o recoltare mai recentă.
În jurul nitraților din pepene circulă numeroase trucuri. Unul dintre ele susține că o pulpă de un roșu foarte intens ar indica un conținut ridicat de nitrați.
Un alt „test” presupune introducerea unei bucăți de pepene într-un pahar cu apă: dacă apa capătă o culoare roșiatică, ar exista o cantitate mare de nitrați.
Aceste metode nu permit însă determinarea concentrației de nitrați.
Conținutul de nitrați nu poate fi stabilit cu ochiul liber, iar verificarea precisă presupune efectuarea unor analize de laborator. Pentru măsurători orientative există și dispozitive dedicate, precum nitratometrele.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți