FOTO: The Guardian
În apele strâmtorii Johor, pescarii indigeni din comunitățile de coastă încearcă să supraviețuiască. Extinderea orașelor și reducerea stocurilor de pește le pun în pericol existența și tradițiile, arată un reportaj The Guardian. Aween Bin Terawin, membru al comunității Orang Seletar, coboară în apele tulburi ale unei mlaștini de mangrove pentru a verifica o capcană de crabi. După câteva momente de așteptare, ridică plasa la suprafață: goală. El continuă prin mlaștină pentru a recupera cele 40 de capcane puse dis-de-dimineață, fiecare marcată cu o sticlă plutitoare. Primele sunt goale, până când într-una găsește un crab minuscul. „Prea mic”, spune, și îl eliberează, respectând regula comunității de a arunca înapoi capturile juvenile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
După ore întregi de muncă, Bin Terawin prinde doar doi crabi. Nici măcar nu acoperă costul combustibilului pentru barcă.
Pescuit sustenabil, dar fără viitor
Orang Seletar, una dintre comunitățile indigene cunoscute drept „oamenii mării”, trăiesc de generații din pescuit. În ciuda practicilor sustenabile, mijloacele lor de trai se reduc drastic.
Extinderea urbană, în special prin lărgirea țărmurilor cu nisip adus pentru construcții, distruge ecosistemele. „Extinderea terenurilor prin recuperare din mare înseamnă mai puține mangrove, iar peștii nu mai au unde să se refugieze”, explică Tok Batin Salim Palon, liderul satului Sungai Temon.
Acest sat, unde locuiesc aproximativ 2.000 de oameni, este printre cele mai afectate de proiectele imobiliare. După un proces lung de peste zece ani, comunitatea a fost anunțată că va fi relocată.
Pe lângă dispariția mangrovelor, pescarii se plâng și de apele tot mai murdare. „Marea a devenit mai mică în loc să se adâncească. Apa noastră e poluată, ca o cafea tulbure. Când vedem apa murdară, nici nu mai mergem la pescuit. E inutil”, spune Bin Terawin.
Furtunile au devenit, de asemenea, mai intense, iar lipsa barierelor naturale face navigația periculoasă. „Uneori trebuie să tăiem plasele și să fugim spre țărm. Pierderile sunt mari, plasele costă”, explică John Aine, pescar din satul Simpang Arang.
Identitate și rezistență culturală
În Singapore, unde majoritatea comunităților Orang Laut s-au asimilat în viața urbană, descendenții lor încearcă să-și păstreze identitatea. Firdaus Sani, al cărui sat de origine de pe insula Pulau Semakau a fost desființat în 1977, organizează „Hari Orang Pulau” – o zi dedicată dansului, atelierelor culturale și discuțiilor.
„Ziua noastră nu e doar o sărbătoare, e un act de advocacy. Vrem să arătăm că suntem încă aici, că nu aparținem trecutului și nu vrem ca tradițiile noastre să dispară”, spune Sani.
În Johor, unde pescuitul rămâne vital, comunitățile caută soluții. Tatăl lui Aween, Bowen Bin Terawin, a deschis o mică fermă piscicolă care îi aduce mai mult decât pescuitul tradițional.
Pentru liderii comunităților, educația devine cheia viitorului. „Tinerii de aici s-ar putea să nu mai devină pescari. E bine să fie pregătiți pentru altceva”, spune Tok Batin.
Chiar și pentru Bin Terawin, schimbarea e inevitabilă. „Înainte, Seletar trăiau în bărci de lemn. Acum stăm pe uscat, citim și purtăm haine moderne. Dacă vrem să supraviețuim, trebuie să ne schimbăm.”
