Ceea ce mănânci la micul dejun poate părea o decizie minoră, dar îți poate influența întreaga zi – fie spre succes, fie spre oboseală, dureri de cap și foame până la ora 11 dimineața.
Medicii, care au adesea programe extrem de încărcate, se bazează pe câteva mic dejunuri sănătoase care îi susțin pe parcursul zilei.
Și există o masă anume care, potrivit today.com, a ieșit în evidență ca preferată printre experții în sănătatea intestinului, oncologie și cardiologie.
Majoritatea medicilor – din diverse specialități – a spus că mănâncă același lucru la micul dejun: terci de ovăz.
Dar nu orice fel de ovăz – ei preferă fulgii de ovăz tăiați grosier (steel-cut oats), care sunt „bogati în fibre, inclusiv în fibra solubilă beta-glucan”, a explicat dr. Wendy Ho, gastroenterolog și profesor clinic de științe medicale la UCLA David Geffen School of Medicine.
Acest tip de fibră „menține intestinul regulat și previne constipația”, a adăugat Ho.
Deși experții preferă să adauge ingrediente diferite în terciul lor, au existat unele asemănări: semințe de chia, semințe de dovleac, nuci și fructe de pădure sunt alegeri frecvente.
Ovăzul tocat grosier, combinat cu nuci, semințe și fructe proaspete sau uscate, oferă o combinație sățioasă și energizantă de fibre, proteine, vitamine și minerale.
„Încerc să consum cât mai multe fibre bune, grăsimi sănătoase din semințe și fitonutrienți buni din fructele uscate”, a spus dr. Jennifer McQuade, profesor asistent și cercetător-clinician în oncologiee, specialist în cancerul de piele, la MD Anderson Cancer Center din Texas.
Poți prepara ovăzul cu orice tip de lapte sau alternativă vegetală preferi. De exemplu, dr. Susan Cheng preferă o băutură vegetală pentru a reduce grăsimile saturate.
Cheng, profesor de cardiologie și director de cercetare în sănătate publică la Smidt Heart Institute din Cedars-Sinai, Los Angeles, își pregătește ovăzul peste noapte cu semințe de chia, fructe congelate sau uscate, nuci și semințe.
Ovăzul este ușor de personalizat, așa că îl poți adapta gusturilor tale și varia rețeta pentru a nu te plictisi. Poți adăuga unturi din nuci sau fructe de sezon: mere sau pere toamna, piersici sau fructe de pădure.
Deși terciul de ovăz a fost micul dejun cel mai popular în rândul medicilor, au fost menționate și alte opțiuni nutritive.
Așa că, dacă nu ești fan ovăz, nu-ți face griji. Încearcă aceste alternative sănătoase:
Toate aceste opțiuni combină fibre, proteine și grăsimi sănătoase pentru a-ți oferi sațietate, fără a crește brusc nivelul de zahăr din sânge. În plus, te bucuri și de gust, datorită alimentelor vegetale bogate în nutrienți, precum fructele, semințele și nucile.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți