California obligă fortificarea făinii de porumb cu acid folic. Măsura vizează reducerea malformațiilor congenitale în rândul comunităților hispanice

California obligă fortificarea făinii de porumb cu acid folic. Măsura vizează reducerea malformațiilor congenitale în rândul comunităților hispanice
Sursa foto: Pixabay

La 15 ani după ce și-a pierdut copilul din cauza unei malformații congenitale rare, Andrea Lopez spune că o schimbare recentă de legislație ar putea preveni tragedii similare pentru alte familii. Din ianuarie, statul California a devenit primul din SUA care obligă producătorii să adauge acid folic în făina de porumb folosită pentru tortilla și alte alimente de bază în dieta comunităților latino, potrivit MEDIAFAX.

Măsura urmărește reducerea defectelor de tub neural, precum spina bifida și anencefalia, afecțiuni care afectează disproporționat copiii născuți din mame hispanice. „Este un efort atât de mic pentru un impact atât de imens”, a declarat Lopez, care locuiește în Bakersfield și este în prezent avocat.

Inițiativa Californiei este deja urmată de alte state. Alabama va introduce o lege similară în iunie, iar Florida, Georgia, Oklahoma și Oregon analizează măsuri comparabile. Alte state, printre care Texas și New Jersey, și-au exprimat interesul pentru fortificarea alimentelor cu acid folic.

Făina de porumb, exclusă ani la rând din politicile naționale

De aproape trei decenii, SUA impun fortificarea produselor din grâu cu acid folic, o vitamină din complexul B esențială în dezvoltarea fetală. Introducerea acestei obligații, în 1998, a redus cu aproximativ 30% incidența defectelor de tub neural, prevenind anual circa 1.300 de cazuri.

- articolul continuă mai jos -

Făina de porumb a rămas însă în afara acestui program, deși este un aliment de bază în multe comunități latino. Abia în 2016, autoritățile federale au permis, fără a impune, adăugarea de acid folic în produsele din masa de porumb. Până în 2023, doar aproximativ 14% dintre aceste produse conțineau vitamina, iar tortilla de porumb nu erau deloc fortificate, potrivit unui studiu citat de Associated Press.

Rate duble de malformații în rândul mamelor hispanice

Datele arată diferențe semnificative între grupuri. La nivel național, femeile hispanice au cele mai mari rate de apariție a defectelor de tub neural. În California, incidența este de două ori mai mare decât în rândul femeilor albe sau afro-americane.

Autoritățile locale consideră că noua lege, susținută de puterea economică a statului, ar putea accelera adoptarea la nivel național. „De multe ori trebuie să fii primul care pune lucrurile în mișcare”, a spus Joaquin Arambula, unul dintre inițiatorii legii.

Industria începe să se adapteze

Presiunea legislativă și cea venită din partea organizațiilor de sănătate publică au dus deja la schimbări în industrie. Gruma Corp., compania care deține brandurile Mission Foods și Azteca Milling, a început fortificarea parțială încă din 2016. În prezent, 97% dintre produsele sale din SUA conțin acid folic, iar restul urmează să fie adaptate până în vară.

Mission Foods a extins fortificarea în 2024, iar acum adaugă acid folic în toate tortilla de porumb comercializate pe piața americană.

Inițial, producătorii au invocat temeri legate de gust și costuri, însă acestea s-au diminuat. „Trenul a plecat din gară și va fi din ce în ce mai mult în mai multe state”, a declarat Jim Kabbani, reprezentant al industriei.

Experții în sănătate publică susțin că direcția este clară. „Fortificarea cu acid folic funcționează. Este sigură și rentabilă”, a declarat epidemiologul Vijaya Kancherla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți