Autoritatea Naţională Fitosanitară: Reziduuri de pesticide peste limita maxima admisă, descoperite în 11 probe din mărar, spanac, ceapa verde şi pătrunjel / Acestea reprezintă 2,6% din cele 426 de probe analizate în total

pesticide, legume, ceapa verde, spanac

Mărarul, spanacul, ceapa verde şi pătrunjelul sunt verdeţurile care au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA), în urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) în perioada 1 ianuarie – 10 aprilie 2024, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANF, remis joi Agerpres, în cadrul programului de control oficial, până la data de 10 aprilie 2024 au fost recepţionate 444 probe de fructe, legume şi cereale, dintre care au fost analizate 426 conform raportului aferent perioadei menţionate.

„Rezultatele obţinute arată că, din cele 426 probe analizate în cadrul controlului oficial, 11 probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA). Din datele centralizate a reieşit că cele mai multe probe neconforme au fost descoperite la verdeţuri (mărar, spanac, ceapă verde şi pătrunjel). În planul de control anual s-a pus accent pe monitorizarea acestor culturi având în vedere că şi în anii anteriori au fost depistate neconformităţi la aceste produse”, precizează reprezentanţii MADR.

Potrivit sursei citate, în cazurile de depăşire a limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide în probe, a fost notificat Punctul naţional de contact din cadrul ANSVSA, responsabil cu notificarea în Sistemul rapid de alertă în alimente şi furaje al Comisiei Europene – iSRAFF. O neconformitate poate fi încadrată în iSRAAF sau mecanismul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă (AAC) în baza analizei riscului calculată pe o formulă dezvoltată de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA).

În plus, au mai fost primite 148 şi analizate 146 de probe la solicitarea producătorilor sau comercianţilor pentru autocontrol, toate probele analizate fiind conforme.

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), prin oficiile sale judeţene, desfăşoară în mod constant controlul oficial al reziduurilor de pesticide din producţia internă, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 2017/625 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea animală şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor.

Citește și: Căpșune din Grecia, retrase de pe piață de inspectorii sanitari veterinari români, din cauză că au fost depistate cu un pesticid neaprobat, numit karanjin

Astfel, ANF elaborează Programul anual naţional de monitorizare a reziduurilor de pesticide, pus în aplicare de către inspectorii fitosanitari din cele 41 de oficii fitosanitare judeţene, prin prelevarea de probe pe care le expediază, în funcţie de planificare, la cele două laboratoare ale ANF, respectiv Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Bucureşti şi Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureş, acreditate RENAR.

„Programul de monitorizare a reziduurilor de pesticide în legume, fructe şi cereale face parte din Planul naţional multianual de control (MANCP) şi este elaborat in conformitate cu prevederile art. 30 din Regulamentului (CE) nr. 396/2005, privind conţinuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală pentru animale, cu modificările şi completările ulterioare si cu prevederile Regulamentul (UE) 2023/731 privind programul de control multianual coordonat al UE pentru anii 2024, 2025 şi 2026 vizând asigurarea respectării limitelor maxime ale reziduurilor de pesticide, precum şi evaluarea expunerii consumatorilor la aceste reziduuri din alimentele de origine vegetală şi animală”, se arată în comunicat.

Prin urmare, pentru anul 2024, au fost planificate pentru monitorizare 2.245 probe reprezentate de 47 de produse agricole, din care 1.480 probe au fost planificate pentru a fi analizate de LCRPPPV- Bucureşti şi 765 probe de LRCRPPPV- Mureş.

Sursa foto: Pexels/Dyon Siregar

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Aceasta “autoritate” ar trebui sa spuna in comunicatele lor provenienta loturilor pe care le gasesc cu valori depasite. Altfel este apa de ploaie si doar nevoia lor de a se dovedi ca nu maninca niste bani degeaba. Informatiile aste pe jumatate nu ne arata decit ca anf vrea sa se arate utila, dar si sa protejeze interesele unor entitati.

  2. Aceste “autoritati” ar trebui sa spună ca subiect și predicat de unde s_au revelat probele, cine le comercializa, proveniența mărfii și mai ales care sunt aceste “pesticide”.
    Ceea ce fac acum aceste autorități nu este altceva decât speria populația și a descuraja consumul.
    Nu este benefica pentru nimeni aceasta abordare!

  3. Si cum se numesc marketurile unde s-au gasit? Cum se numesc fermele de unde provin?100 de probe proaste atunci 100 ( cel putin)de nume de producatori pe lista neagra.
    Apoi ce ai facut cu cei care au pus pesticide? Cum au fost penalizati?
    Ce masuri de prevenire ai luat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *