Alexandra Beatrice, Pastry Chef: „Un desert bun poate impresiona o întreagă masă” / Povestea din spatele deserturilor spectaculoase din restaurantele de top
În spatele deserturilor care ajung în restaurante precum Vacamuuu, 18Lounge, Atrium, Stadio sau Raionul de Pește se află Alexandra Beatrice, Pastry Chef al grupului City Grill. Invitată într-un interviu G4Food, aceasta a vorbit despre procesul de creație din spatele unui desert de restaurant, despre inspirație, amintirile copilăriei și despre modul în care gusturile consumatorilor s-au schimbat în ultimii ani.
Pentru Alexandra, povestea cu lumea deserturilor a început într-un moment care i-a schimbat complet viața: nașterea fiului său.
„Am descoperit pasiunea pentru deserturi când a apărut băiețelul meu”
„Totul a început atunci când în viața mea a apărut băiețelul meu și am început să gătesc pentru el. Așa mi-am dat seama că există în mine dorința și pasiunea aceasta foarte mare pentru zona de dulce.
Am început să lucrez la o școală de gastronomie, iar de acolo oportunitățile au venit una după alta. Am învățat foarte multe lucruri, am avut ocazia să lucrez alături de cei mai mari cofetari și, în timp, am ajuns aici”, a povestit Alexandra Beatrice.
Inițial, a lucrat în zona deserturilor de vitrină, însă a simțit nevoia unei noi provocări.
„Am început cu deserturile de vitrină, care sunt complet diferite. La un moment dat am simțit că nu mai aveam ce să fac în zona aceea și am vrut să cresc. Deserturile de restaurant sunt o provocare și necesită foarte multă creativitate. Te scot ușor din zona de confort”, explică Pastry Chef-ul.
„Există foarte multă disciplină, dar gusturile te lasă să fii creativ”
Deși cofetăria presupune gramaje exacte și reguli stricte, creativitatea își găsește locul în alegerea aromelor și a texturilor.
„Trebuie să respecți rețetele. Există foarte multă disciplină, dar în zona de creativitate gusturile te lasă să fii cât mai creativ. Combinațiile inedite, texturile și chiar partea vizuală îți permit să te joci foarte mult cu formele și decorul”, spune Alexandra.
Procesul de creare a unui desert începe, de cele mai multe ori, dintr-o emoție sau dintr-o amintire.
„Poate să pornească de la o idee, de la o aromă, de la o amintire sau de la o tehnică anume. Un desert de restaurant trebuie să fie echilibrat, să nu fie foarte dulce, pentru că oaspeții nu își doresc asta. La finalul mesei trebuie să fie o experiență și să nu plece încărcați sau dezamăgiți”, explică ea.
„Ultima impresie cu care oaspeții pleacă este desertul”
Pentru Alexandra Beatrice, desertul nu este doar ultimul fel servit la masă, ci poate deveni chiar vedeta întregii experiențe gastronomice.
„Ultima impresie cu care oaspeții pleacă din locațiile noastre este desertul. Ca Pastry Chef, eu sunt de părere că un desert bun poate impresiona o întreagă masă și poate rămâne în memoria oamenilor foarte mult timp”, spune ea.
„Mâncarea și desertul înseamnă emoții”
Multe dintre deserturile pe care le creează astăzi sunt inspirate din copilărie și din rețetele bunicii.
„Bunica mea făcea din cozonacul rămas de la sărbători un fel de savarină. Punea frișcă naturală și un sos din căpșunile din curte, iar aceea a fost savarina copilăriei mele.
Îmi amintesc și că aveam foarte multă zmeură în grădină și făcea o spumă de zmeură, așa cum știa și cu ustensilele pe care le avea atunci. Eu am reinterpretat această zmeură aici, la Raionul de Pește, iar desertul îmi amintește și astăzi de copilărie și de bunica mea.
Pentru că mâncarea și desertul înseamnă emoții”, povestește Alexandra.
Consumatorii sunt mai atenți și vor să încerce lucruri noi
În ultimii ani, gusturile consumatorilor s-au schimbat considerabil, iar oamenii sunt mult mai interesați de ingrediente și de experiența oferită de un desert.
„Consumatorul, pe partea de dulce, își schimbă gusturile. Oamenii au început să fie mult mai atenți la deserturi și sunt tentați să încerce lucruri noi. Există o deschidere mult mai mare către combinații inedite și către experiențe diferite”, spune Pastry Chef-ul.
Acest lucru îi permite să experimenteze ingrediente mai puțin obișnuite pentru lumea deserturilor.
„Am folosit păstârnac, busuioc, rozmarin, cardamom, ghimbir și chiar brânză cu mucegai. Îmi place să încerc combinații noi și să ies din zona clasică a deserturilor”, explică ea.
Cele mai mari greșeli pe care le facem când preparăm deserturi acasă
Experiența profesională i-a arătat și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac atunci când gătesc deserturi în propria bucătărie.
„Cele mai mari greșeli sunt că nu folosim cântarul de bucătărie și facem totul din ochi. Așa făceau părinții și bunicii noștri, dar consider că trebuie respectat gramajul fiecărei rețete.
Tehnica este foarte importantă, la fel și ingredientele pe care le folosim și temperatura la care lucrăm cu ele”, spune Alexandra.
„Trebuie să fii disciplinat și să nu renunți ușor”
Întrebată ce calități ar trebui să aibă un tânăr care își dorește o carieră în pastry, răspunsul a venit fără ezitare.
„Trebuie să fie disciplinat, să ia lucrurile în serios și să nu se lase niciodată prea ușor. Vor apărea multe provocări și momente dificile, dar trebuie să mergi mai departe”, afirmă Alexandra Beatrice.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți