„AgriPrenor de Viitor”: Liceenii, pregătiți să devină antreprenori în agricultură / Cele mai bune echipe vor primi micro-granturi pentru implementarea proiectelor

Sursa foto: Pexels Sursa foto: Pexels

Asociația The Social Incubator lansează un proiect inovator menit să inspire și să sprijine tinerii pasionați de agricultură din județul Teleorman. Denumit „AgriPrenor de Viitor”, acest program oferă elevilor din clasele a X-a și a XII-a oportunități de dezvoltare personală și profesională, îndrumându-i pe drumul către antreprenoriat agricol, scrie Iași4u.

Proiectul „AgriPrenor de Viitor”, implementat în perioada 2024-2025, include activități diverse care îmbină educația cu practica, oferind o experiență completă participanților:

  • Dezvoltare personală și consiliere vocațională: Elevii vor participa la patru ateliere menite să le descopere și să le dezvolte abilitățile personale și profesionale.
  • Tabăra de antreprenoriat: Workshopurile practice și vizitele organizate le vor permite să înțeleagă conceptele de bază ale antreprenoriatului, adaptate specificului agricol.
  • Concurs de proiecte și micro-granturi: Participanții își vor dezvolta idei de afaceri inovatoare, beneficiind de mentorat oferit de specialiști din cadrul companiei IPSO Agricultură. Cele mai bune echipe vor primi micro-granturi pentru implementarea proiectelor lor.
  • Pitch Day: Ideile finaliste vor fi prezentate în fața unui juriu format din experți IPSO Agricultură și membri ai Asociației The Social Incubator. Cele mai bune trei idei vor beneficia de finanțare și sprijin pentru a demara afaceri.
  • Internship la IPSO Agricultură: Elevii selectați vor avea oportunitatea de a participa la stagii de practică în mediul profesional, acumulând experiență valoroasă.

„O inițiativă esențială pentru a oferi tinerilor resursele necesare să se dezvolte și să contribuie activ la viitorul agriculturii”

„Proiectul AgriPrenor de Viitor este o inițiativă esențială pentru a oferi tinerilor resursele necesare să se dezvolte și să contribuie activ la viitorul agriculturii. Credem cu tărie în puterea educației și în impactul pozitiv al susținerii tinerilor care aspiră să devină antreprenori”, afirmă Alexandra Crăița, Coordonator Proiect din partea Asociației The Social Incubator.

La rândul său, Simona Popa, Organisation Development Manager & HR Business Partner la IPSO Agricultură, subliniază angajamentul companiei: „La IPSO Agricultură, educația este mai mult decât o prioritate – este parte din cine suntem. Credem în învățarea continuă și în puterea ei de a inspira și forma oameni care pot modela viitorul agriculturii. Prin proiectul AgriPrenor de Viitor, ne bucurăm să fim alături de o generație plină de potențial, oferindu-le nu doar cunoștințe și resurse, ci și încrederea că pot transforma ideile lor în realitate.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Despre inițiatori și parteneri

  • Asociația The Social Incubator, înființată în 2014, este o organizație nonguvernamentală dedicată sprijinirii tinerilor din medii defavorizate. Cu peste 50 de proiecte implementate și un impact semnificativ în 30 de județe, organizația rămâne un pilon al schimbării pozitive.
  • IPSO Agricultură, lider pe piața echipamentelor agricole, susține tinerii participanți prin mentorat, micro-granturi și programe de practică profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *