Agricultorii francezi își intensifică protestele, luând în vizor clădiri publice, lanțuri de distribuiție și mărci cunoscute

protestul fermierilor francezi, danone, lidl foto: lasemainedespyrenees.fr

Într-un context politic național extrem de fierbinte, agricultorii francezi și-au intensificat joi protestele, având de data asta ca țintă clădirea Institutului Național de Cercetare pentru Agricultură, Alimentație și Mediu (INRAE) de la Paris sau a altor insituții publice din alte zone urbane, dar și o serie de actori de prim plan din zona de lanțurilor de distribuție sau a marilor branduri alimentare.

Protestează în continuare toate sindicatele agricole

„Finanțăm un institut național cu un miliard de euro pe an care ne aduce doar constrângeri”, a declarat Donatien Moyson, copreședinte al sindicatului Jeunes Agriculteurs din zona Île-de-France Ouest, după ce mai multe blocuri de beton au fost plasate în jurul clădirii instituției de la primele ore ale dimineții.

Membri ai organizației sindicale Coordination Rurale, apropiată de partidul de extremă dreapta RN a lui Marine Le Pen, au continuat să blocheze, cu tractoare și îngrășăminte, accesul la un site Danone din Gers. Membrii organizației au agățat o pancartă cu mesajul „Stop agricide” pe panoul de la intrarea în punctul de lucru al multinaționalei din industria laptelui. Potrivit datelor oferite de sindicaliști, patru camioane din străinătate încărcate cu marfă perisabilă sunt blocate acolo de marți seara.

Miercuri, un grup de agricoltori neafiliați sindicatelor a blocat în cursul dimineții portul din Aude, al treilea port la Marea Mediterană din Franța. În majoritate viticultori, ei solicită un fond de urgență pentru a evita falimentul.

Protest al viticultorilor programat pentru sâmbăta viitoare

„Suntem într-o zonă afectat de o secetă teribilă. Cerem reformarea asigurărilor pentru recoltă și un fond de urgență pentru a trece anul, pentru că tot facem împrumuturi, dar când deja ai multe, e complicat”, a explicat Loïc Escourrou, președintele organizației Jeunes Agriculteurs din Aude.

Blocajul a fost ridicat la prânz, dar se așteaptă pentru sâmbătă o mare mobilizare a sectorului viticol  la Carcassonne.

În zona orașului Toulouse, membrii unui alt sindicat, FDSEA, au ridicat un așa zis „munte al nemulțumirii” din baloți de paie, blocând un sens giratoriu.

„Nu există țară fără țărani”

La Nantes, aproximativ cincizeci de tractoare erau parcate miercuri la prânz în fața prefecturii, cu pancarte pe care scria: „Nu-mi distrugeți visul de a prelua ștafeta”, „Nu există țară fără țărani” sau „Când suntem copii, visăm; ca adulți, murim de acest vis”.

Un zid de beton a fost, de asemenea, construit în jurul prânzului în fața prefecturii. „Suntem aici pentru a face o declarație. Denunțăm birocrația excesivă care afectează tot ceea ce facem – de la întreținerea șanțurilor la stocarea apei. Ni se fac promisiuni, dar nimic nu se mișcă”, a declarat Mathieu Bouteiller, membru al organizației Jeunes Agriculteurs din Sainte-Pazanne (Loire-Atlantique), producător de lapte, cereale și carne de vită.

Un alt protest al viticulorilor a luat cu asalt un punct de vânzare Lidl, în contextul declasării de către operatorul din distribuție a vinurilor din departamentul Rhône. Producția costă 1,70 euro pe litru, iar supermarchetul îl cumpără cu 0,80 euro și îl vinde cu 1,70, motiv pentru care producătorii spun că astfel producția nu este sustenabilă.
Acțiuni similare de protesc au avut loc nu demult și contra unor puncte Carrefour,  Aldi și Burger King, iar cu câteva luni în urmă asupra McDonald’s.

Protestele au loc în contexul negocierilor pentru acordul Mercosur de liber schimb între UE și principalel tări din America latină, pentru care guvernul francez a cerut un vot în Parlament. Dar și într-un context mai larg de instabilitate politică în urma alegerilor legislative din care a rezultat un parlament fragmentat politic, care la rândul său a generat instabilitate guvernamenală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *