UPDATE. Statele UE şi-au dat vineri seara aprobarea finală prin majoritate calificată asupra acordului comercial cu blocul sud-american Mercosur. Tratatul va fi semnat săptămâna viitoare de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care afirmă că este “nerăbdătoare” să semneze acest acord “istoric”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
După 25 de ani de negocieri, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat acordul comercial de liber schimb cu țările Mercosur, care include Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay. Votul a fost exprimat de o majoritate calificată, chiar dacă Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria și-au exprimat opoziția, iar Belgia s-a abținut, conform informațiilor transmise de POLITICO și de Deutsche Welle.
România a votat „pentru”, chiar dacă ministrul Agriculturii a cerut garanții suplimentare pentru fermieri, au spus surse oficiale pentru G4Food.
Potrivit unor diplomați europeni, care au vorbit sub anonimat, „garanțiile suplimentare pentru piața agricolă, care ar urma să se activeze dacă importurile din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay cresc prea mult, au fost de asemenea aprobate de ambasadorii UE”.
Capitalele ţărilor membre au termen până la 17:00 ora Bruxelles-ului (16:00 GMT) pentru a furniza confirmarea scrisă a voturilor. Acest lucru va deschide calea pentru ca preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să semneze acordul cu partenerii Mercosur – Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay – posibil chiar de săptămâna viitoare. Parlamentul European va trebui, de asemenea, să aprobe acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare.
Ce presupune acordul UE-Mercosur
Acordul ar urma să elimine taxele vamale pentru peste 90% dintre produsele importate, oferind economii de miliarde de euro anual pentru afacerile europene și stimulând exporturile de vehicule, utilaje, vinuri și băuturi spirtoase către America Latină.
„Acesta este cel mai mare acord de liber schimb pe care l-am negociat”, a declarat miercuri, după discuțiile de ultim moment, șeful comerțului UE, Maros Sefcovic.
Brazilia a salutat de asemenea acordul: „Avem în mâinile noastre oportunitatea de a transmite lumii un mesaj important în apărarea multilateralismului și de a ne consolida poziția strategică într-un mediu global din ce în ce mai competitiv”, a spus președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva în decembrie.
Macron a votat împotrivă
Nu toate statele UE au fost de acord cu acordul. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a confirmat joi seara că țara sa nu va susține tratatul, afirmând că forțele politice franceze sunt „unanim în respingerea acordului”.
„Franța este favorabilă comerțului internațional, dar acordul UE-Mercosur este un acord dintr-o altă epocă, negociat prea mult timp pe baze mult prea depășite”, a adăugat Macron într-o postare pe X.
Fermierii francezi au protestat, aducând tractoare în Paris și blocând unele rute, exprimându-și îngrijorarea că importurile mai ieftine le-ar putea submina afacerile. La fel, fermierii din Germania și Spania și-au exprimat nemulțumirea, însă guvernele celor două țări susțin că acordul va stimula industriile afectate de concurența chineză și de tarifele americane.
Ce spune ministrul român al Agriculturii
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, a anunțat vineri că a cerut la Bruxelles „garanții suplimentare pentru fermierii români și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești! Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur”.
El a participat miercuri și joi la Reuniunea miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană, dedicată discuțiilor politice cu privire la viitorul Politicii Agricole Comune și al Acordului UE-Mercosur. La discuții au participat Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație, Maros Sefcovic, comisarul european pentru comerț și securitate economică, și Oliver Varhelyi, comisarul european pentru sănătate și bunăstarea animalelor.
„Am transmis și comisarilor europeni că este obligatoriu ca acest acord să garanteze că importurile din state terțe respectă standardele echivalente celor aplicabile fermierilor din UE, inclusiv în domeniul siguranței alimentare, protecției mediului, utilizării pesticidelor sau bunăstării animalelor. Este datoria noastră să ne asigurăm că produsele care intră pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru”, a mai scris ministrul pe Facebook.
Totodată, oficialul român a cerut ca Acordul UE-Mercosur „să prevadă posibilitatea să fie suspendat în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor trei ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor trei ani. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare”.

FOTO: Dreamstime/Daboost





