A început TulceaFest; concerte, produse culinare, terase – pe plaja de pe malul lacului Ciuperca

TulceaFest Sursa foto: Info-Delta.ro

Câteva mii de persoane au participat, miercuri seară, pe plaja de pe malul lacului Ciuperca, la primele concerte susţinute de Zilele municipiului, TulceaFest încheind seria manifestărilor publice demarate săptămâna trecută cu Festivalul internaţional de folclor pentru copii “Peştişorul de aur”, transmite Agerpres.

TulceaFest a transformat patinoarul în terasă, iar aleile din apropiere au fost pline de comercianţi, care le-au oferit participanţilor atât produse culinare, fotografii la minut, cât şi suveniruri. “Eu sunt de săptămâna trecută aici. Cel mai cerut produs a fost braga. Este făcută după o reţetă turcească. Am avut 50 de litri şi s-a terminat. Avem baclavale cu nucă şi fistic, halviţă, kadaif, corăbioare cu mere, covrigei cu susan, toate sunt produse naturale, făcute cu ingrediente importate din Turcia”, a declarat, pentru Agerpres, Dana Erguler, din Tulcea, proprietară a unei patiserii în Năvodari, judeţul Constanţa.

Pe scena amplasată pe plajă au urcat în prima seară Cabron şi White Mahala. “Anul trecut, la Tulcea, ne-am simţit minunat, mai ales că s-a nimerit să fie şi ziua mea, la fel ca anul acesta. De fiecare dată, este un eveniment extraordinar şi dacă oamenii au rămas cu regrete, am venit şi anul acesta să le rezolvăm”, a afirmat solistul trupei White Mahala, Ovidiu Niculescu.

Unii participanţi au apreciat organizarea evenimentului. “Îmi place cum au amenajat, sunt şi terase, este ca pe faleză. E mai greu să dansezi pe nisip. Acum doi ani, la Zilele Tulcei au fost The Motans şi Irina Rimes şi ne-a plăcut foarte mult”, a afirmat Georgiana P., participantă la concerte.

Reprezentantul Primăriei municipiului Tulcea, Bogdan Moldoveanu, a menţionat că artiştii care participă la TulceaFest sunt reprezentativi pentru pop, rock, alternativ şi hip-hop. “Am încercat să creăm un line-up care să acopere o plajă cât mai mare de gusturi. Nu ne-am întins foarte mult cu cheltuielile, având în vedere că e un eveniment cu acces gratuit, fiind susţinut integral din bugetul Primăriei. Am încercat ca trupele să fie nume de referinţă în funcţie de stilul muzical abordat”, a precizat reprezentantul Primăriei, Bogdan Moldoveanu.

Astă-seară, începând cu ora 20,00, pe scena de pe plaja lacului Ciuperca, vor concerta trupa Partizan şi artista Feli, iar atmosfera de concert va fi pregătită de DJ Silviu Andrei, TulceaFest urmând să se încheie cu un foc de artificii. Manifestările organizate de Primăria municipiului Tulcea pe plaja lacului Ciuperca au început la finele săptămânii trecute, atunci când ansamblurile participante la Festivalul internaţional de folclor pentru copii ‘Peştişorul de aur’ au oferit spectacole în cadrul Festivalului Savoare şi ritm, încheiat pe data de 13 august.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *