Primăria Piatra-Neamţ anunţă începerea reconstrucţiei şi modernizării pieţelor agroalimentare de cartier

Primăria Piatra-Neamţ anunţă începerea reconstrucţiei şi modernizării pieţelor agroalimentare de cartier
ID 44341312 © Jamie Hooper | Dreamstime.com

Pieţele agroalimentare din cartierele municipiului Piatra-Neamţ vor fi reconstruite sau modernizate, a anunţat, joi, primarul Adrian Niţă, transmite Agerpres.

Prima piaţă ce urmează să fie reconstruită, după demolarea celei vechi, este cea din cartierul Mărăţei.

Conform proiectului, clădirea propusă va avea 496 metri pătraţi construiţi şi va fi formată dintr-un singur corp organizat pe un singur nivel, fiind dedicată comerţului ambulant deschis cu standuri de fructe şi legume.

Pe laterale vor fi amplasate standurile cu produse alimentare, precum şi zonă de luat masa, cafenea, stand panificaţie, florărie şi alte servicii conexe.

„Proiectul pentru noua piaţă din Mărăţei este în faza de avizare, iar cel târziu în această toamnă vom începe operaţiunile de demolare a actualei construcţii, pentru a face loc unei pieţe noi, aşa cum merită locuitorii din acest cartier! (…) Ne ţinem de cuvânt şi mergem mai departe! Urmează modernizări şi în pieţele din Dărmăneşti şi Precista. Continuăm să construim, zi de zi, un oraş mai bun”, a transmis Adrian Niţă într-un comunicat de presă.

- articolul continuă mai jos -

Prin revitalizarea pieţelor de cartier, municipalitatea intenţionează să crească interesul pentru produse locale şi bio, dar şi dezvoltarea obiceiurilor de consum sustenabil.

Totodată, vor fi sprijiniţi producătorii locali iar comercianţii vor avea condiţii decente în pieţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă