Pastele de vineri seara. „Pasta del conclave”, misterele și rețeta unui dintre felurile de mâncare ce nu lipsesc de la masa cardinalilor izolați de lume când aleg noul Papa

Există totuși câteva ipoteze istorice care ar putea justifica legătura dintre rețetă și izolarea cardinalilor. Preparatul s-ar fi putut impune în tradiție la sfârșitul secolului al XIII-lea, odată cu instituirea Conclavului, în 1274, la inițiativa Papei Grigore al X-lea. Acesta, ales după aproape trei ani de consultări, a dictat reguli stricte pentru grăbirea procesului de alegere prin constituția apostolică Ubi Periculum, folosindu-se chiar de alimentație ca instrument de presiune.

Mai precis, a raționalizat treptat meselor servite cardinalilor: de la trei mese pe zi la una singură, dacă scrutinul depășea trei zile, și doar apă, pâine și vin dacă depășea opt zile. Chiar și în caz de dezacorduri, foamea ar fi fost, așadar, cea care i-ar fi pus de acord pe cardinali în privința numelui noului papă într-un timp scurt. În acest context, după cele trei zile de vot, exact această rețetă ar fi fost compromisul potrivit ca unică masă a zilei – suficient de consistentă și de bună la gust, dar și ușor de digerat. Mai mult e greu de știut, pentru că secretele bucătăriei vaticane sunt comparabile cu însăși cele ale alegerii Papei.

Asemănarea cu pastele Alfredo

Întâmplător, pastele vaticane se asemănă foarte mult cu o altă rețetă celebră de paste, născută într-un moment foarte precis și bine documentat la Roma. Fettuccine Alfredo – dar devenite celebre după ce au fost „adoptate” de americani. Legenda spune că în 1908, la Roma, bucătarul Alfredo Di Lelio nu stia ce să-i pregătească de mâncare soției sale care nu reușea să se pună pe picioare după naștere. Și i-a pregătit niște paste – pastele fettuccine sunt tipice zonei, ceva mai late decât tăițeii – peste care  a turnat o cantitate generoasă de unt și parmezan. Le-a mai adăugat și un strop de piper deasupra – ceea ce în rețeta de la Vatican nu este prevăzut, poate și pentru că piperul nu este un condiment prea ușor, mai ales de la o anumită vârstă încolo.

Rețeta avea apoi să devină celebră în Statele Unite după ce vip-urile epocii, în trecere pe la Roma, au degustat și apoi promovat acest preparat născut pur întâmplător. Iar Alfredo, autorul, avea apoi să le introducă în meniu sub denumirea de „fettuccine Alfredo”.

Rețeta de paste cu unt și parmezan