Rețetele Juanitei | Salată cu năut, ciuperci și ardei copt, o variantă de cină de post cu multe proteine

salata naut Foto: G4Food

Pe lângă faptul că această salată îți va aduce aportul de proteine de care ai nevoie în perioada postului, este și foarte ușor de preparat. Năutul îl iei dintr-un borcan de 400 de gr, gata fiert, doar îl clătești și îl pui în castron.

Ciupercile se găsesc în diverse variante: gata gătite la borcan – pentru leneși, proaspete sau congelate. Orice alegere este corectă. Dacă le luăm proaspete, le spălăm, le uscăm, le tăiem fâșii și le tragem 10 minute în tigaie cu puțin ulei de măsline. Dacă sunt congelate (sau în borcan), le lăsăm să-și scurgă complet apa și le tragem la tigaie, doar în cazul celor congelate, cele la borcan sunt gata gătite. Le punem peste năut.

Coacem 2-3 ardei roșii mari, îi curățam de piele și semințe și îi feliem. Punem totul peste restul ingredientelor și adăugăm vinegreta.

Ingrediente vinegretă

Usturoi verde tăiat mărunt, 2 fire, partea albă sau 1-2 căței usturoi pisați

O jumătate linguriță praf de chimion

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Sare, piper, boia iute după gust

O jumătate de lămâie (sucul și coaja rasă)

Câteva linguri de ulei de măsline extra virgin

Mentă proaspătă tocată

Un pahar mic de iaurt (opțional).

Se pun într-un borcan, se închide recipientul și se amestecă totul bine. Se toarnă peste restul ingredientelor și se amestecă din nou.

Poate fi o cină vegetariană sau o garnitură pentru o carne și e potrivită și pentru o mâncare la pachet, deoarece nu trebuie încălzită.

Poftă bună!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *