Piaţa Griviţei din Constanţa, închisă temporar de Protecţia Consumatorilor / Echipele de control au găsit gândaci în spaţiile de depozitare a produselor, iar acoperişul avea urme de mucegai şi infiltraţii de apă

piata, Piața Grivița Constanța. Sursa foto: Cuget Liber

Piaţa Griviţei din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) pentru mai multe nereguli, printre care gândaci în spaţiile de depozitare a produselor, acoperiş cu urme de mucegai şi cu infiltraţii de apă. De asemenea, pavimentul nu era igienizat şi avea urme de lichide provenite din fermentarea produselor vegetale, transmite News.ro.

Reprezentanţii CJPC Constanţa au anunţat, joi, că au făcut un control în Piaţa Agroalimentară Griviţei, din municipiul Constanţa, pentru a verifica modul în care respectă legislaţia în domeniu 28 operatori economici – societăţi comerciale şi producători particulari – care comercializează diferite categorii de produse alimentare.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 24 sancţiuni cu amendă contravenţională în cuantum total de 36.500 lei, precum şi 9 avertismente. ”Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de circa 4.300 lei şi oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de aproximativ 8.500 lei, care au avut în principal ca deficienţe lipsa documentelor de provenienţă, abateri de informare privind nivelul de calitate şi ţara de provenienţă a produselor, în special legume şi fructe”, au transmis reprezentanţii CJPC Constanţa.
Ei au menţionat că a fost sancţionată compania care asigură administrarea pieţei – S.C. Confort Urban SRL, cu două amenzi în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, a fost luată măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.
Comisarii CJPC Constanţa au găsit prezenţa excesivă a insectelor, în special gândaci, în spaţiile de depozitare a produselor/tarabe, pavimentul neigienizat, cu urme de lichide provenite din fermentarea produselor vegetale, acoperişul pe alocuri cu urme de mucegai şi infiltraţii de apă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *