Viteza cu care mâncăm și de câte ori mestecăm pot influența cifra indicată de cântar – Tania Fântână, nutriționist / Cât ar trebui să dureze o masă

viteza, mancare, cantar, nutritionist Sursa foto: Pexels/Dreamstime (colaj G4Food)

Vorbim atât de mult despre ce să conțină farfuria noastră încât uităm și alte aspecte foarte importante când vine vorba despre mâncat. Relația noastră cu mâncarea este una care cuprinde foarte mulți pași. De la momentul în care deschizi frigiderul până speli farfuria, sunt foarte multe etape foarte importante care dau mâncării valoarea ei nutritivă legitimă.

Am văzut cu toții în jurul nostru oameni care mănâncă foarte repede, care nici măcar nu își pun mâncarea în farfurie, care nu se așează pe scaun când mănâncă, care nu își încălzesc mâncarea, ci o mănâncă așa rece din frigider. Aceștia sunt de obicei oamenii cu un temperament mai iute, oamenii mereu pe fugă, oamenii stresați, oamenii care de obicei mănâncă mai mult decât au nevoie.

În momentul în care guști de prin frigider tot ce îți face cu ochiul ai un sentiment ciudat că tu nu prea ai mâncat, că ai luat așa… câteva guri și atât. Să recunoaștem că atunci când avem ușa frigiderului deschisă cu toții suntem stresați să mestecăm mai repede ca să o închidem.

„La carte” se spune că fiecare înghițitură să fie mestecată de 20-30 de ori. Evident că nimeni nu stă să numere de câte ori mestecă, dar poate că ar trebui să faceți exercițiul acesta ca să vedeți pe unde stați. Riscul atunci când nu mestecăm suficient mâncarea este să facem indigestie, mâncarea stând mai mult timp în stomac pentru a fi mărunțită și amestecată bine cu sucurile digestive (proces care are loc în gură de obicei) și să mâncăm mai mult decât e nevoie. Oamenii se satură atunci când simt o greutate în stomac. Ca semnalul de sațietate să se transmită de la creier în corp durează de obicei 20 de minute.

Cantitatea de mâncare consumată de o persoană care mestecă puțin față de una ce mestecă îndelung poate fi foarte mare. Cei care mestecă puțin mâncarea se satură mult mai târziu, când deja au consumat o cantitate mare de hrană și, drept urmare, și caloriile ingerate sunt pe măsură.

Atunci când mănânci rapid, înghiți și o cantitate mare de aer și te vei confrunta și cu balonarea după ce mănânci. Pe scurt, mâncarea o să-ți dea o stare neplăcută.

Atunci când mâncăm ar fi bine să ne întrebăm nu dacă ne simțim plini, ci dacă ne mai este foame. Senzația de plin, de saturație vine la câteva minute după ce ne oprim din mâncat.

Citește și: O femeie din Norvegia susține că a slăbit 72 kg după ce a renunțat la dietele stricte care o lăsau înfometată / Ea folosește 2 metode pentru a nu-i fi niciodată foame

Durata ideală pentru o digestie bună a unei mese este de aproximativ 20-30 de minute. Dacă vă ridicați de la masă în 5-10 minute, este clar că mâncați mult prea repede. Nici variantele de mese care durează prea mult, 40-60 de minute, nu sunt prietenoase cu tubul vostru digestiv. Știm cu toții cum mesele de Revelion, de exemplu, ne indispun.

Câteva reguli pentru a mesteca mâncarea mai mult:

– Așează-te la masă atunci când mănânci. Nu mânca o masă principală pe cotul chiuvetei sau în picioare lângă frigider.

– Ia de pe masă și din ochii tăi orice ecran. Fii prezent și conștient atunci când mănânci. Starea de conștiență te ajută să te conectezi cu mâncarea, să o simți, să te poți opri la timp atunci când simți că ești aproape sătul.

– Nu mânca atunci când starea ta emoțională este la extremă. Nici prea trist, dar nici prea vesel, agitat.

– Folosește cuțitul și furculița pentru a mânca și nu mâna.

– Setați o atmosferă plăcută în casă atunci când mâncați. Oamenii sunt făcuți să simtă plăcere. Această plăcere vine și de la ceea ce mâncăm, dar și de la tot ce acompaniază masa. Atmosfera, muzica, flori, liniște, armonie etc.

– Păstrați un pahar cu apă lângă farfurie. Puteți să mai luați câteva guri din când în când. Stați liniștiți că nu vi se diluează nimic, doar o să mestecați mai bine mâncarea și mai ușor.

În cele din urmă, puteți să mestecați mai mult mâncarea dacă întreaga voastră viață e dată la foc mic. Nu poți mesteca mai mult și în tihnă dacă viteza cu care voi trăiți este una amețitoare. Nu poți avea pretenția să mesteci îndelung dacă tu aloci mesei 10 minute din timpul tău. Lucrurile bune vin în viețile noastre dacă le premedităm, dacă le dăm timp și spațiu să apară, să crească.

Ne facem timp pentru orice considerăm important în viața noastră. Poate e timpul ca și mesele noastre și igiena alimentară să fie la fel de importante ca igiena psihică pe care ne concentrăm atât de mult în ultimul timp. Rămâneți ancorați în prezent, cu picioarele pe pământ și faceți tot ce ține de voi să vă fie bine!

Tania Fântână este nutriționist dietetician, absolventă a Masterului de Nutriție Clinică și Comunitară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și a Facultății de Balneofiziokinetoterapie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pexels/Dreamstime (colaj G4Food)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *